Orice copil care apare pe lume este un dar al lui Dumnezeu și, ca atare, o minune. Copiii sunt minunile din viața noastră. Orice părinte va spune că bucuria venirii pe lume a unui prunc este bucuria supremă, realizarea maximă și cel mai mare dar de la Dumnezeu. Din păcate, la capătul celălalt al sforii se află părinții care încă nu s-au învrednicit a avea copii. Din paginile Sfintei Scripturi, observăm că sterilitatea avea implicații sociale, economice, dar mai ales religioase. Conform prescripțiilor vechi testamentare, familiile fără copii erau considerate ca primind o pedeapsă dumnezeiască sau un blestem. Despre Sara, soția lui Avraam, este menționat faptul că „din pricina Sarrei, femeia lui Avraam, Domnul a făcut neroditor tot pantecele din casa lui Abimelec” (Facere 20, 18).
Tot Sfânta Scriptură ne arată că Dumnezeu s-a îndurat de unele familii, dăruind copii, atunci când nimeni nu se mai aștepta. Primul astfel de exempl îl găsim în Cartea I a Regilor, eveniment preluat și cinstit în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe în ziua de 20 august. Un exemplu de credință al unei mame – Ana, care nu s-a depărtat din fața lui Dumnezeu, până ce nu a fost dăruită cu un prunc – profetul Samuel.
Elcana, un bărbat din cetatea Ramada, avea două femei: Ana şi Fenana. Din rânduiala lui Dumnezeu, Fenana i-a dăruit de-a lungul vieții mai mulți fii. În schimb, Ana nu putea să-i dăruiască soțului niciun prunc. Disprețuită de societate, de cei din familie, Ana a alergat la ultima sa speranță – mila lui Dumnezeu. „S-a scârbit Ana pentru ocărârea şi nerodirea ei, şi plângea, nu mânca şi slăbise de mâhnirea cea mare, că Dumnezeu i-a închis pântecele şi nu i-a dat fii, încât a ajuns de batjocură. Iar Elcana, bărbatul ei, i-a zis: Ano, ce-ţi este ţie de plângi? Pentru ce nu mănânci? De ce îţi tulburi inima cu mâhnire? Oare nu-ţi sunt eu mai bun decât zece fii? (…) Arhiereul Eli şedea pe scaun, lângă pragul uşii bisericii Domnului. Şi stând Ana înaintea bisericii, s-a închinat Domnului şi a plâns din amărăciunea inimii sale, începând a se ruga în taină: Adonai, Doamne Savaot, dacă vei privi spre smerenia roabei Tale şi de-Ţi vei aduce aminte de mine şi de vei da roabei Tale rod, parte bărbătească, atunci Ţi-l voi da Ţie ca dar, ca să-Ţi slujească în toate zilele vieţii lui. Vin sau altă băutură beţivă nu va bea şi brici nu se va sui pe capul lui, ca şi asupra nazoreilor. Astfel, rugându-se ea înaintea Domnului, preotul Eli căuta la gura ei, că se ruga în inima ei şi numai buzele şi le mişca, iar glasul ei nu se auzea. Deci Eli a socotit că este beată şi a zis către dânsa: Femeie, până când stai aici beată? Du-te de la casa Domnului şi te trezeşte! Ana i-a răspuns: Nu, domnul meu, nu sunt beată, ci sunt o femeie plină de mult necaz. N-am băut nici vin, nici altă băutură beţivă, ci am vărsat înaintea Domnului sufletul meu. Nu da pe roaba ta fiicelor lui Israel spre batjocură, că de multe mâhniri şi tânguiri m-am topit până acum.”
Cu lacrimi în ochi, disprețuită și judecată pentru neputința sa, Ana s-a întors acasă, continuând să slujească în taină lui Dumnezeu: „Şi a căutat Domnul la smerenia Anei, auzindu-i rugăciunea, şi i-a dezlegat nerodirea ei. Astfel, Ana a zămislit în pântece şi, după împlinirea vremii, a născut un fiu, pe care l-a numit Samuel, care se tălmăceşte cerut de la Dumnezeu”.
Așa s-a născut profetul Samuel, cel care l-a uns pe Saul rege peste poporul evreu, apoi pe regele David. Sfânta Ana a rămas drept un model de credință nestrămutată a unei mame care și-a pus toată speranța în Dumnezeu.
Sursa: doxologia.ro
