Dragostea pentru Dumnezeu și dragostea pentru aproapele nostru sunt nedespărțite

1859

Tot ceea ce facem, trebuie să fie făcut cu dragoste. Cuviosul Porfirie ne îndeamnă: Dragostea pe care o avem pentru aproapele nostru întărește și înmulțește dragostea pentru Dumnezeu. Aceasta este a doua poruncă pe care ne-o dă Domnul nostru Iisus Hristos: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Matei 22, 37-39).

Continuând ideea de mai sus, Mântuitorul ne spune că Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească (I Ioan 4, 20). Toate lucrările și activitățile zilnice trebuie să le săvârșim cu dragoste. Dacă vom înfăptui această poruncă dumnezeiască, Harul lui Dumnezeu se va revărsa peste noi și ne va îndruma pe calea mântuirii.

Părintele Porfirie întărește acest cuvânt și spune: Indiferent ce facem, fie ne rugăm sau dăm un sfat cuiva sau încercăm să îndreptăm greșeala aproapelui, să o facem cu dragoste. Fără dragoste, rugăciunea este nefolositoare, sfaturile pe care le dăm sunt jignitoare, iar încercarea de îndreptare a cuiva se transformă în ură și răutate din partea acelei persoane, care va considera că vrem să-l îndreptăm pentru că ne considerăm mai buni sau superiori lui. Dragoste, dragoste și iar dragoste! Dragostea pentru aproapele nostru ne va pregăti să-L iubim pe Dumnezeu din ce în ce mai mult!

 

Sursa: doxologia.ro


Articole postate de același autor
646

Lui Dumnezeu Îi este dor de fiecare om, nouă ne este dor de El?

Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, umblă nevăzut de oamenii cu ochi de lut, căutând mereu pe frații Săi (Matei 28, 10), pândind și alergând după fiecare om, „până-i va prinde pe toți ce ce se vor mântui, ca pe Pavel” (Sfântul Maxim Mărturisitorul), și neavând odihnă până nu-i adună pe toți Acasă. Și aceasta o face mereu, […]