Actualitate

Colaboratori din cadrul unității 1002 DTC, MAI, au primit Sfânta Împărtășanie

2024

La biserica militară cu hramul „Minunea Sf. Arhanghel Mihail” din capitală, amplasată în incinta unității 1002 DTC, MAI a fost săvârșită Liturghia Darurilor mai înainte sfințite de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae Roșca, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în structurile MAI și un sobor de preoți de la Mănăstirea Ciuflea.

La serviciul divin au participat peste 200 de carabineri și colaboratori ai MAI în frunte cu viceministrul Afacerilor Interne, comandant al Trupelor de Carabinieri, general-maior Ion Țurcan

În timpul oficierii slujbei, carabinerii au fost mărturisiți după care au primit Sfânta Împărtășanie, pentru iertarea păcatelor și întărire duhovnicească.

Către final cei prezenți au primit sfaturi și îndemnuri din pentru a avea un comportament caracteristic unui bun creștin și pentru a se ruga lui Dumnezeu spre a primi cele trebuincioase spre a fi demni apărători ai Patriei – cu credință în cuget și în inimă.

Menţionăm că clericii mănăstirii Ciuflea, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, pe parcursul posturilor de peste an oficiază regulat slujbe pentru a oferi colaboratorilor MAI atât de necesara hrană duhovnicească. Sectorul Sinodal Activitate Pastorală în structurile MAI.

sursa mitropolia.md

 

Articole Asemănătoare
718

Sfânta Împărtăşanie ajută la îndumnezeirea noastră

Sfânta Împărtăşanie ajută la îndumnezeirea noastră, dacă este primită cu credinţă, cu pocăinţă şi dacă facem şi noi efort spre faptele bune, ca prin puterea Trupului înviat al lui Hristos să putem înainta spre o viaţă asemenea lui Hristos cel jertfit şi înviat. Împărtăşania mai deasă, cu toată pregătirea, face ca în trupul şi sângele […]

Articole postate de același autor
2282

Secretarul mitropolitan prot. mitr. Vadim Cheibaș a avut o întrevedere cu reprezentanții Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU)

Secretarul mitropolitan prot. mitr. Vadim Cheibaș, ca urmare a binecuvântării ÎPS Mitropolit Vladimir a avut astăzi la reședința mitropolitană o întrevedere cu reprezentanții Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în următoarea componență: Dl Ivan Simonovic, Asistentul Secretarului General ONU pentru Drepturile omului; Dna Hulan Tsedev, Șefa Direcției Europa și Asia centrală, oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile […]