Dumnezeu nu-ţi dă în dar dacă nu ceri. Insistenţa cu care ceri şi încrederea pe care o ai, nădejdea pe care o ai că Dumnezeu îţi va împlini, aceea te ajută. Dar să nu aştepţi să-ţi dea Dumnezeu fără să baţi şi fără să ceri. (Pr. Adrian Făgeţeanu)
Duminica a patra după Cincizecime a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Evanghelia acestei Duminici scoate în evidenţă atitudinea pe care a avut-o sutaşul faţă de Mântuitorul Hristos în momentul în care i-a împărtăşit faptul că are o slugă bolnavă. Sutaşul are încredere în puterea cuvântului lui Dumnezeu. Recunoaşte puterea dumnezeiască a cuvântului lui Hristos, că nu era nevoie de prezenţa fizică a lui Hristos lângă cel bolnav, că îl poate vindeca de la distanţă. Această atitudine ne dezvăluie nu numai smerenia sutaşului, ci şi o credinţă profundă, extraordinară.
Credinţa este legătura vie cu Dumnezeu, clădirea relaţiei personale cu Dumnezeu. La aceasta suntem îndemnați fiecare dintre noi. „Ce sens are să cunosc lucruri despre Dumnezeu, dar să nu-L trăiesc pe Dumnezeu? Ce însemnătate are că eu cunosc deplina acrivie a dogmelor, dacă inima mea nu trăieşte prezenţa Lui? Credinţa este aceasta: să trăiesc prezenţa lui Dumnezeu ascultând de cuvântul Domnului şi de strigătul Bisericii: „Voiesc ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” pentru fiecare rob, pentru fiecare păcătos”, ne spune părintele Varnava Iankos.
Credința, smerenia și dragostea sunt virtuți alese care au împodobit sufletul sutașului și pe care se cade să le dobândim și noi în urcușul nostru duhovnicesc. În acest context, PS Ignatie, Episcopul Hușilor menționează că „sutaşul ne învaţă că Hristos este pretutindeni. Nu este nevoie să vină în casa ta, să Îl vezi fizic, este nevoie doar să fii credincios, să ceri cuvântul Lui şi să ai smerenie. Dumnezeu vine acolo unde este smerenie. Nu stă în inima unui om trufaş, orgolios. El nu se poate odihni într-o inimă mândră. Un om mândru este un om foarte neliniştit, conflictual, nu îl mulţumeşte nimic. Omul smerit este cel în care se sălăşluieşte Dumnezeu.”
„Apa nu se adună pe crestele munţilor, ci în locuri joase, adânci. Nici binecuvântarea lui Dumnezeu nu se sălăşluieşte în cei mândri, care se umflă pe sine în faţa Lui, ci în cei smeriţi și blânzi, care și-au adâncit inima prin smerenie și blândeţe, prin închinare înaintea măreţiei lui Dumnezeu și ascultare de voia Sa” (Sfântul Nicolae Velimirovici)
Sursa: manastireasuruceni.md
