Actualitate

Tundere în monahism la paraclisul „Sf. Trei Ierarhi” de pe lîngă Reședința Episcopală din Edineț

127

În seara zilei de sîmbătă, 9 aprilie 2016, în ajunul Duminicii Cuviosului Ioan Scărarul, după slujba Privegherii, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a săvîrșit la paraclisul „Sf. Trei Ierarhi” de pe lîngă Reședința Episcopală din orașul Edineț, tunderea în monahism a ipodiaconului Andrei Șimanschii, care a devenit monahul Iosif.

În cuvîntul de îndrumare adresat părintelui Iosif, Prea Sfințitul Nicodim a specificat următoarele: ”Cuvioase părinte Iosif! Voturile monahale care le-ai depus astăzi înaintea Mîntuitorului Hristos, avînd în față Sfînta Sa Cruce și Evanghelie, te-au învrednicit de îmbrăcarea chipului îngeresc. Ele implică o mare responsabilitate și curaj. Este foarte grea tăierea voii proprii, dar cu încrederea în ajutorul lui Dumnezeu se pot face toate, căci, spune Mîntuitorul: ”Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu”(Lc. 18, 27). Ia aminte la modelul sfinților care prin nevoință au luat cununa birunței. Roagă-te sfinților mucenici să-ți dea rîvnă, tărie de caracter și putere pentru a muri păcatului și a învia vieții celei noi în Hristos și astfel a te arăta vrednic de acest veșmînt și chip îngeresc pe care l-ai îmbrăcat astăzi!”.

De asemenea, Ierarhul a mulțumit părintelui Hrizostom (Morocica), părintelui director al Seminarului Teologic, protoiereului Mihail Baraghin și tuturor credincioșilor care s-au rugat fierbinte pentru proaspătul monah Iosif la această slujbă care mișcă inima pănă la lacrimi.

Felicitîndu-l pe părintele Iosif, Prea Sfinția Sa i-a oferit în dar o icoană cu chipul sfîntului Ocrotitor, Cuviosul Iosif Isihastul.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole Asemănătoare
7675

Păcatul urâţeşte pe om, dar harul îl face frumos

Până la lacrimi mi-e milă de oamenii care nu cunosc pe Domnul, care nu cunosc milostivirea Lui. Dar nouă Domnul ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, şi noi vieţuim în lumina sfintelor Sale porunci. Lucru minunat: harul mi-a dat să înţeleg că toţi oamenii care iubesc pe Dumnezeu şi păzesc poruncile Lui sunt plini de […]

Articole postate de același autor
2548

PS Siluan de Orhei: „Prin Nașterea Domnului în lume viața veșnică s-a arătat!”

„Hristos se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul!” (Cântarea 1 a Canonului Nașterii)  „Iată vă vestesc bucurie mare!” Cu părintească dragoste și stăpânit de înălțătoare sentimente permiteți-mi să Vă împărtășesc din suflet tuturor salutul îngerilor către păstori: „Vă binevestesc bucuria ce va să fie”. Tresăltăm și noi […]