Astăzi, 7 iunie 2020, la zece zile după Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer și 50 de zile de la Învierea Sa din morți, creștinii ortodocși sărbătoresc Rusaliile – Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută și sub denumirea de “Cincizecime”, sau cea populară de „Duminica Mare”.
În primele secole creștine, praznicul Cincizecimii era o dublă sărbătoare: a Pogorârii Duhului Sfânt și a Înălțării lui Hristos, abia în jurul anului 400 cele 2 sărbători despărțindu-se una de cealaltă.
În această zi de mare praznic, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu Vecernia Plecării Genunchilor în Catedrala Episcopală “Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. În dimineața zilei Ierarhul a fost întâmpinat de preoții slujitori ai catedralei, și de credincioșii prezenți la slujba de astăzi.
După încheierea Sfintei Liturghii a urmat Vecernia din Duminica Pogorârii Sfântului Duh, numită a “Plecării genunchilor”, deoarece în cadrul acesteia se dau citire rugăciunilor speciale adresate Sfintei Treimi, dar și pentru că pentru prima dată de la Învierea Domnului credincioșii se așează din nou în genunchi.
La final Preasfinția Sa, a menționat importanța acestei sărbători prin faptul că astăzi s-a Pogorât Duhul Sfînt: ,,Duhul Sfânt se numeşte “Duhul Adevărului” pentru că prin El se mărturiseşte şi se apără dreapta credinţă pe pămînt, se întăresc dogmele ortodoxe, se vesteşte Sfînta Evanghelie în lume, se inspiră sfinţii, proorocii, ierarhii, preoţii şi cuvioşii care păstoresc Biserica lui Hristos, care vestesc cele viitoare şi povăţuiesc sufletele pe calea mîntuirii. Pe toate le sfințește, le îndepărtează și le călăuzește “la tot adevărul” Duhul Sfânt, care rămâne cu noi “în veac”, adică și pe pământ, și în cer, după mutarea noastră la cele veșnice. Duhul Sfânt “va mărturisi” despre Hristos că este Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul și Judecătorul lumii și “va vesti”, adică va descoperi celor aleși tainele Sale cele viitoare. Tot Duhul Sfânt va mustra și va vădi necredința celor lepădați de Dumnezeu, eresul și reaua credință a sectelor rupte din sânul Bisericii, ca și răutatea păcătoșilor robiți de păcate și nepocăiți.
Dar de ce a venit Sfântul Duh Duminica și în chip de limbi de foc s-a așezat pe capetele Sfinților Apostoli aflați în foișorul Cinei din Ierusalim? Domnul a înviat Duminica, în ziua cea dintâi a săptămânii, și tot Duminica pe la orele nouă dimineața S-a coborât Duhul Sfânt peste Apostoli, ca să sfințească această zi, ca zi de odihnă veșnică a creștinilor în locul sabatului Legii Vechi și să ne îndemne Duminica dimineața, mai ales la biserică, pentru a asculta Sfânta Liturghie și cuvântul de învățătură din Evanghelie.”
Sursa: episcopia-ungheni.md