Preotul din Bacău decedat într-un accident rutier a fost înmormântat

141

Preotul Marius Gabriel Bărăscu, decedat într-un accident rutier miercuri, cu o zi înainte de a împlini vârsta de 35 de ani, a fost înmormântat duminică la Parava, Bacău, de Arhiepiscopul Ioachim.

Alături de copii și de soție, l-au condus pe ultimul drum pe părintele Marius Bărăscu preoți colegi, clerici din Protopopiatul Sascut și enoriașii cărora le-a fost îndrumător spiritual timp de cinci ani.

„Părintele Marius Gabriel și-a încheiat pregătirea pentru a intra în viața veșnică și în odihna lui Dumnezeu. Credem că Dumnezeu l-a considerat apt pentru Împărăţia Sa, de aceea l-a chemat, după noi oamenii cu judecată imparțială și egoistă, înainte de vreme”, a spus Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Înaltpreasfinția Sa a explicat că de multe ori, pentru că nu cunoaștem raţiunea ascunsă a lui Dumnezeu, unele lucruri ni se par absurde și nedrepte.

„Dumnezeu nu face nimic întâmplător. La El hazardul nu există, pentru că numai El cunoaște în mod absolut, planurile Sale pentru noi. Astfel, El a rânduit ca Părintele Marius Gabriel să meargă şi să constate că tot ce a propovăduit în scurta, dar rodnica viaţă de preot, a fost după planul și voia inefabilă a lui Dumnezeu”, a spus ierarhul.

Preoteasa Bărăscu Anca Petronela și cei patru copii pot fi sprijiniți prin donații online la următorul link, sau direct în contul în lei RO94BTRLRONCRT0271354301.

sursa basilica.ro


Articole postate de același autor
162

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev sărbătorită la Mănăstirea Saharna

În Duminica a X-a după Cincizecime care anul acesta a coincis cu sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev, având binecuvântatea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Saharna, la care au participat Arhimandritul ADRIAN (Baciu), Starețul […]