40 de copii din parohia cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din orașul Nisporeni au primit cutii cu daruri

1689

Duminica după Botezul Domnului Sfânta Evanghelie ne învață că prin credinţa în Hristos, prin pocăinţă şi prin primirea Sfântului Botez în numele Preasfintei Treimi”, întrucât „Sfânta Taină a Botezului şi Sfânta Taină a Pocăinţei sunt izvoare de lumină şi bucurie pentru viaţa creştină”, că taina dreptei credințe trebuie cunoscută, trăită și mărturisită.

   Pentru a veni în întâmpinarea necesităților familiiilor parohiei noastre, 40 de copii au primit câte o cutie cu daruri din partea Preotului Petru CIOBANU, în colaborarea unor tineri voluntari din orașul Nisporeni și de peste hotarele țării.

   Fiecare cutie  conținea mai multe obiecte:

  • Hăinuțe pentru fiecare vârstă;
  • Rechizite școlare;
  • Jucării;
  • Dulciuri;
  • Diverse alimente.

  Pentru copii primirea acestor daruri au fost o adevărată bucurie.

 


Articole postate de același autor
15953

Păziţi-vă unul pe celălalt…

Trebuie să fiţi unul pentru celălalt pildă de blândeţe şi nerăutate, de înfrânare, de seninătate, de cinste şi hărnicie, de supunere faţă de voia lui Dumnezeu, de răbdare şi de nădejde. Ajutaţi-vă unul pe celălalt, păziţi-vă unul pe celălalt, fiţi îngăduitori unul cu celălalt, acoperindu-vă unul celuilalt cu dragoste neputinţele. Sfântul Ioan de Kronstadt Extras […]