Societate
1399

Să ne rugăm pentru victimele catastrofei de la Cernobâl!

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove vine cu un îndemn la rugăciune pentru credincioșii drept-măritori care au avut de suferit în urma catastrofei de la Cernobâl. La 26 aprilie se împlinesc 35 de ani de la acest tragic eveniment care a curmat mii de vieți, iar până astăzi suferă familiile celor care au participat la […]

Psihoterapie ortodoxă
2595

Bolile sufleteşti – să le vezi şi să vrei să te vindeci de ele

Ca urmare a păcatului originar care afectează natura omenească, suntem cu toţii, mai mult sau mai puţin, supuşi diferitelor maladii care ne distrug în ascuns sufletul, îl desfigurează, îl slăbesc. Singurul Mare Doctor în stare să vindece fiecare om este Iisus Hristos, Care este Fiul lui Dumnezeu Ce S-a făcut Om. El a venit pe […]

Educația creștină
1550

Prin lectura creştină, copiii vor fi mai bogați și în iubire față de ceilalți

„Dacă dorim să avem copiii apropiați de Hristos și de Biserică, dacă dorim ca, în tumultul vieții actuale, copiii să-și găsească liniștea, dar și modele de viețuire în Hristos, recomandăm părinților să îi îndrume pe cei mici spre lectura creștină” a afirmat Narcisa Câdă. „Pe lângă vocabularul dezvoltat, empatie crescută, sete de cunoaștere, antrenare a […]

Sfaturi duhovnicești
1529

„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!”

Bătrânii sunt părinţii noştri trupeşti, care ne-au născut şi ne-au crescut, cu credinţă, cu milă şi cu mare jertfă. De aceea, rudele lor, mai ales fiii, fraţii şi nepoţii, sunt obligaţi creştineşte şi omeneşte să le dea cinstea, ascultarea şi respectul cuvenit. Apoi să-i îngrijească, să le asigure cele necesare vieţii, să-i ducă la preoţi […]

Ştiri interne
973

Episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit Slujba Parastasului de 40 de zile pentru academicianul Nicolae Dabija

S-au împlinit 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a academicianului și scriitorului Nicolae Dabija. Cu acest prilej, având binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Episcop Ioan al Sorocii, Vicar mitropolitan a săvârșit Slujba Parastasului de 40 de zile, la mormântul acestuia, în Cimitirul Central al Capitalei. Alături de PS Ioan, s-au alăturat în […]

Ştiri interne
1117

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a binecuvântat vinul pastoral la Combinatul de Vinuri „Cricova” SA

De mai mulți ani Combinatul de Vinuri „Cricova” SA, cu o săptămână înaintea Paștelui organizează slujba de sfințire a vinului pastoral. Conform tradiției, luni, 19 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR a oficiat slujba de sfinţire a vinului pastoral pentru sărbătoarea domnească a Învierii Domnului, produs la Combinatul de Vinuri „Cricova” SA. La serviciul divin, alături de […]

Ştiri interne
1194

PS Siluan a săvârșit rânduiala tunderii în marea schimă a stareței Mănăstirii Tabăra

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și viață monahală” a oficiat rânduiala tunderii în marea schimă pentru egumena Minodora (Borş), stareța Mănăstirii Tabăra, care a primit numele Maria, în cinstea Cuvioasei Maria Egipteanca. La slujbă au participat mai multe starețe ale mănăstirilor din […]

Comentariile zilei
1377

Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan îşi aniversează ziua de naştere

Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, îşi aniversează luni, 19 aprilie 2021, ziua de naştere. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir i-a adresat Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.   Preasfinţiei Sale, Preasfinţitului SILUAN, Episcopul Orheiului, Preasfinţia Voastră,   Cu prilejul aniversării a 44 de ani de viață a Preasfinției Voastre, Vă adresăm alese urări […]

Ştiri interne
1432

Duminica a V-a din Postul Mare, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”

În a V-a Duminică din Postul Mare, a Sfintei Maria Egipteanca, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.  Alături de Arhipăstor a înălțat rugăciuni Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, Secretar al Mitropoliei Moldovei și […]

Ştiri interne
1023

Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca la Catedrala Episcopală din Soroca

În Duminica a V-a din Sfântul și Marele Post, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. În cuvântul rostit după citirea textelor evanghelice rânduite, Episcopul Sorocii a vorbit despre importanța pocăinţei în vederea dobândirii mântuirii, conform exemplului […]