Postul Mare
2406

Postim la fel cum iubim

În toate religiile, de-a lungul veacurilor, regăsim ideea de post. Se pot găsi similitudini, se pot face tot felul de conexiuni. Dar oare semnificația postirii este aceeași la toți? Există un dialog extrem de relevant pe această temă în cele trei Evanghelii sinoptice care pornește de la… nepostire! „Atunci au venit la El ucenicii lui […]

Catehism
3730

Există preoți cu har și preoți fără har?

Auzim adesea în jurul nostru exprimarea unei preferințe cu privire la persoana unui preot, cuprinsă în formula „este un preot cu mult har” sau despre alți slujitori că nu au har, făcându-se diferențe când vine vorba de efectul pe care rugăciunea acestora o are asupra credincioșilor, în cadrul slujbelor săvârșite. Orice persoană sfințită, adică intrată […]

Credință și medicină
5743

Dr. Dulcan si Dr. Pavel Chirilă: Credința în Dumnezeu întărește sistemul imunitar

Neurologul Constantin Dulcan este convins de faptul că credința are un impact puternic asupra sănătății noastre. Dr. Pavel Chirilă spune, la rândul lui, că credința în Dumnezeu este salvatoare. Convingerea că Iisus, Doctorul sufletelor și al trupurilor, poate tămădui orice boală și neputință, atât pe cale naturală, cât și în mod miraculos, îl ajută pe […]

Educația creștină
1918

Copilul învață să iubească dacă este iubit

Din punct de vedere psihologic, este de neconceput ca dragostea de sine să fie primordială. Copilul nu poate vorbi, până ce nu aude cum vorbesc alţii. În mod absolut similar, el nu va învăţa să iubească – nici pe sine, nici pe alţii – dacă nu va fi el însuşi iubit. Nu te poţi scoate […]