Comentariile zilei
3203

Dumnezeu și rugăciunea nu au timp pentru ca țin de vesnicie

Trebuie sa știți ca rugăciunea e un domeniu foarte complex despre care s-a scris foarte mult in cei 2000 de ani de creștinism. Și încă se mai scrie. Se mai scrie nu pentru ca nu s-a scris destul, ci pentru ca omul modern cu mintea sa fragmentata și înclinată spre sinteze personale pripite înțelege eronat […]

Sfaturi duhovnicești
2506

Dumnezeu ne vrea cu inimă de copil

Omul mare se mişcă mental, egoist, din interes, lumeşte, în păcat, în răutăţi. Când creşte şi încetează cu desăvârşire să trăiască din inimă, copilăreşte, atunci „ştie pe deplin ce face”, atunci funcţionează cerebral, cunoaşte deplin şi din experienţă, precum au cunoscut Adam şi Eva, după căderea lor, când au pierdut atârnarea copilărească, inimoasă, de Dumnezeu. Însă Dumnezeu ne […]

Sfaturi duhovnicești
3304

Doamne, facă-se voia Ta în viaţa noastră

Se întâmplă câteodată ca Dumnezeu să nu împlinească numaidecât rugăciunile noastre, după cum am spus. Sfânta Monica – mama Fericitului Augustin – 18 ani s-a rugat lui Dumnezeu ca să se întoarcă fiul său la credinţă. Stăruinţa ei în rugăciune I-a plăcut lui Dumnezeu. Şi El a ascultat-o cu adevărat, întorcând pe fiul ei la […]

Sfaturi duhovnicești
5774

Starea sufletului nostru influenţează durata vieţii noastre pământeşti

Toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu şi tot stăruim într-ale noastre. Iar Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine, pentru că noi nu înţelegem nimic din cele duhovniceşti şi purtăm grijă numai de trup. Iar trupul suferă şi boleşte pentru că sufletul este plin […]

Comentariile zilei
1854

Cetatea Soroca – Bastion al neamului, să o apărăm de pseudo-valori!

Dragi soroceni, Stimați reprezentanți ai autorităților publice locale, Iubiți întru Hristos frați și surori, Pe 31 octombrie am asistat, cu nedumerire și indignare la un spectacol care nu face cinste nici urbei noastre, nici țării, nici istoriei și nici credinței noastre – Cetatea Soroca a fost pângărită de așa-zisa sărbătoare a Haloween-ului cu o „bântuire” […]

Ştiri interne
1413

Mitropolitul Vladimir a sfințit biserica din Saharna Nouă, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Marți, 5 noiembrie 2018, satul Saharna Nouă din raionul Rezina a găzduit un eveniment de o importanță spirituală deosebită pentru credincioșii din această localitate – sfințirea noii biserici cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. În dimineața zilei, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a săvârșit slujba de sfințire a prestolului și […]

Sfaturi duhovnicești
5192

Preferăm veşnicia în iad, decât să spunem „iartă-mă” sau „bună ziua”

Odată, Stareţul a avut de înfruntat un caz asemănător. Cineva se „mărturisea” şi se împărtăşea la fiecare cincisprezece zile după trei zile de post, dar nu vorbea cu nişte persoane de mai mulţi ani. De îndată ce Stareţul a aflat despre aceasta de la un al treilea, l-a chemat pe acela şi l-a sfătuit să […]

Sfaturi duhovnicești
5566

Dacă numeri mereu păcatele altora, ale tale se vor înmulţi…

Toate lucrurile ţine-le la oarecare distanţă, numai sufletul apropie-l cât mai mult de Dumnezeu. Dacă torni apă peste foc, nu vei mai avea nici apă, nici foc. Dacă doreşti averea altuia, o vei urî pe a ta şi pe amândouă le vei pierde. Dacă te apropii tot aşa de mult de servitoare cât de soţie, […]

Familia
3069

Pentru ca dragostea să supravieţuiască, trebuie să existe ceva care îi lipseşte şi pe care îl caută cu asiduitate

In definitiv, iubirea nu este ceva care se adresează în mod exclusiv persoanei umane, ci ţine de o anumită stare sau dispoziţie de viaţă. Nu poţi fi cu adevărat afectuos faţă de semenul tău dacă nu iubeşti în general toată creaţia. Dragostea adevărată nu are legătură cu animalitatea. Ea nu înseamnă cucerire, posedarea celuilalt, ci o permanentă căutare. Socrate […]

Sfaturi duhovnicești
2633

Să învăţăm să ne lărgim inima, să păstrăm şi să cumpănim toate în inimă

Din pricina firii noastre căzute, când suntem în necaz ne răzvrătim, ne plângem şi ne văităm, iar atunci când suntem bucuroşi, în loc să ne deschidem larg inima, ne deschidem larg gura şi risipim în felul acesta toată puterea pe care această bucurie o cuprinde în sine. Pentru a deveni isihaşti desăvârşiţi trebuie să fim […]