Sfaturi duhovnicești
3003

Nu e suficient a declara că suntem creștini, e nevoie a trăi ortodoxia

Astăzi poate mai mult ca altădată unii pretind a fi cineva înainte de a fi. Avem un imens spațiu informațional. Facebook-ul, de rând cu alte rețele de socializare, e la putere și a devenit locul unde poți ajunge „vedetă” în câteva mișcări. Totul depinde de abilitatea de a găsi împrejurările cele mai potrivite pentru un […]

Interviuri
3477

Dialog liturgic la Mănăstirea Simonos Petras

Stenograma dialogului liturgic dintre părintele Petru Pruteanu (în continuare PP) şipărintele Macarie Simonopetritul (în continuare MS), care a avut loc în luna iulie 2018 la Mănăstirea Simonos Petras din Muntele Athos.   PP: Ştim că în istoria Bisericii, dar şi acum în unele Biserici Locale, există un tipic mănăstiresc şi altul parohial. O astfel de diferențiere exista şi în Bizanţ, cel […]

Sfaturi duhovnicești
4561

Nici tu însuţi nu doreşti mântuirea ta aşa cum vrea El să te mântuiască pe tine!

Mulţi din cei ce greşesc zic adesea: „Sunt plin de întinăciune, cum voi putea să mă apropii de Dumnezeu şi cum voi putea să-L rog pe El, fiind eu cuprins de greşeli diavoleşti?” Frate, oare eşti silit şi lipsit de îndrăzneală? Tocmai pentru aceasta să vii, ca să afli îndrăzneală mare. Că oare Dumnezeu este un […]

Comentariile zilei
5518

Blogul preotului Nicolai Boian: ,,Ucenic”, la trei ani de activitate

„Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în faţa oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu în faţaTatălui Meu Care este în ceruri; dar de cel ce se va lepăda de Mine în faţa oamenilor, de acela Mă voi lepăda şi Eu în faţaTatălui Meu Care este în ceruri.” Domnul Iisus Hristos „‘Nimic nu-i place […]

Sfaturi duhovnicești
3865

Când gândurile noastre se liniştesc, şi trupul se odihneşte

Când aproapele ni se plânge din pricina neputinţelor sale, luăm parte la ele – dar dacă nu ştim să ne liniştim (iar aceasta înseamnă să-i încredinţăm Domnului neputinţele şi slăbiciunile noastre şi ale aproapelui nostru), atunci preluăm această mare povară şi sistemul nostru nervos nu mai poate răbda, nu ne mai putem suporta nici pe […]

Familia
5138

Se vede dacă viaţa copiilor este înrâurită de iradierea părinţilor

Atunci când cresc în libertate, copiii, văzând în acelaşi timp pilda celor mari, ajung să ne bucure în toate. Acesta este secretul – să fii bun, să fii sfânt, ca să insufli, să iradiezi. Se vede că viaţa copiilor este înrâurită de iradierea părinţilor.Părinţii stăruie: „Hai să te spovedeşti, hai să te împărtăşeşti, hai să faci aia…”. Nu […]

Ştiri interne
1272

Adunarea ordinară a preoților din Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni

Miercuri, 22 august 2018, în ziua pomenirii Sf. Apostol Matia, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în biserica cu hramul «Sf. Ierarh Nicolae» din s. Holercani r. Dubăsari, a avut loc ședința administrativă a preoților din Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni. După Sf. Liturghie și a unui Te – Deum […]

Familia
14607

Lăudaţi-vă soţii!

Una din enoriașile bisericii la care slujesc a venit să mi se plângă pe soțul ei. Mi-a zis că nu mai vrea să facă toate treburile casnice singură și crede că ar trebui să divorțeze. Am ascultat-o atent, apoi i-am spus: – Vreau să încercați să faceți următorul lucru. O perioadă de timp căutați motive de […]

Comentariile zilei
5287

Ştim cu adevărat cine este aproapele nostru?

Răpiţi fiind de grija zilei, în goana noastră după cele lumeşti, uităm de această noţiune-cheie a credinţei ortodoxe – dragostea pentru aproapele. Întâi de toate, să fim sinceri cu noi şi să ne întrebăm dacă ştim cu adevărat cine este aproapele nostru. Desigur, primul gând va zbura către părinţi, fraţi, surori, rude şi prieteni. Dar […]

Sfaturi duhovnicești
2526

De la cine putem învăța cel mai bine smerenia?

Oare nu vreţi ca Dumnezeu să caute spre voi? Iar dacă vreţi, ţineţi minte ce este smerenia, ce este acea sfântă virtute care Îi place lui Dumnezeu atât de mult, pentru care Dumnezeu locuieş­te împreună cu noi şi caută spre noi. Ea este lucrul diametral opus mândriei. Sme­riţii sunt cei săraci cu duhul, care îşi […]