Ştiri interne
1414

Episcopii vicari ai Mitropoliei Moldovei, împreună cu un grup de clerici ai BOM decoraţi de Preşedintele Republicii Moldova

Miercuri, 8 august, în incinta Reședinței de Stat, Președintele Republicii Moldova, dl Igor Dodon, a înmînat distincţii de stat unui grup de clerici ai Bisericii Ortodoxe din Moldova. Pentru merite în opera de renaștere spirituală și morală a societății, contribuție la promovarea valorilor creștin-ortodoxe și activitate intensă în realizarea acțiunilor consacrate Anului Ștefan cel Mare […]

Predici
5055

Predică la Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

Iubiți credincioși, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Care a dat dar și putere ucenicilor Săi, de a vindeca tot felul de boli, de a învia și mântui sufletele oamenilor, un dar ca acesta l-a dat și mul­tor sfinți, martiri și ierarhi. Unul din cei mai de sus sfinți tămă­duitori fără de plată a bolnavilor […]

Sfaturi duhovnicești
2925

Când cineva îşi aduce aminte de Hristos, de Rai, atunci psalmodiază cu inima sa

In răstimpul rugăciunii, omul trebuie să-şi adune mintea şi s-o închidă în cuvintele rugăciunii, trebuie, în fapt, să-şi despartă mintea-nous de raţiune, de patimi şi de mediul exterior şi, ca un fiu risipitor care şi-a venit întru sine, să se întoarcă la casa părintească, în inima sa. Spune Părintele Paisie: „Problema nu este să spună […]

Educația creștină
3980

Să ştii că copilul tău trăieşte!

In urmă cu câţiva ani am întâlnit o tânără mamă. Işi pierduse copilaşul într-un chip foarte tragic, iar la câteva ore şi soţul. Relaţia sa, mai ales cu copilul, era de o intensitate şi tărie rare. Ii era cu neputinţă să-şi imagineze că s-ar putea despărţi de fetiţa ei. Aceasta constituia fericirea însăşi şi împlinirea […]

Știri externe
2396

Mănăstirea Sfânta Tecla din Siria a fost redeschisă

Mănăstirea Sfânta Tecla din oraşul Maaloula, Siria, a fost redeschisă, anunţă Interfax, citat de Orthochristian. Aşezământul monahal şi orfelinatul adiacent au avut mult de suferit în anul 2013 când membrii ISIS au ocupat oraşul şi au răpit 12 monahii din obştea mănăstirii de la Maaloula, acestea fiind eliberate în martie 2014. Începând cu acel an […]

Sfaturi duhovnicești
3645

Domnul bate la inimă fiecăruia: oare va răspunde cineva?

Domnul este aproape… Vine la fiecare şi-i bate în inimă: oare va răspunde cineva? Dacă inima este un vas închis, cine-i de vină?! Pentru toate este vinovată lipsa noastră de bună credinţă faţă de adevărul pe care l-am cunoscut. Dacă n-ar fi aşa, atunci toată lumea ar fi întotdeauna pornită pe calea Domnului. Şi oare […]

Ştiri interne
2089

Tabăra bucuriei la Ștefan Vodă

În orașul Ștefan Vodă a avut loc, timp de trei zile, Tabăra Bucuriei, o întâlnire a copiilor din oraș și din împrejurimi (7-16 ani) cu voluntari din Iași și Rep. Moldova. Scopul taberei, organizată la inițiativa pr. Ioan Apostol, paroh și slujitor la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” (Ștefan Vodă), a fost de a apropia copiii […]