Ştiri interne
2552

Vizită arhierească în parohia cu hramul în cinstea Sfântului Prooroc Ilie, din orașul Telenești

Înaltpreasfinţitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a sfințit sâmbătă, 04 noiembrie 2017, pictura interioară a bisericii cu hramul în cinstea Sfântului Prooroc Ilie, din orașul Telenești. În dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat călduros de neobositul și harnicul părinte, Prot. mitr. Vasile Țurcanu, parohul acestui sfânt locaș, care mereu cu […]

Predici
3853

Gânduri la Duminica bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr

Pericopa evanghelică despre bogatul nemilostiv și sărmanul Lazăr, ne prezintă consecințele adiministrării incorecte a darurilor primite de la Bunul Dumnezeu, îndemnându-ne să medităm o dată în plus la ceea ce este foarte important pentru fiecare dintre noi: care este scopul final al vieții noastre și cum ar trebui să ne ducem viața pentru a fi […]

Sfaturi duhovnicești
3988

Din toate stările este cu putință să ne ridicăm. Dumnezeu e puternic!

Atunci când omul este mândru peste măsură, Dumnezeu îi trimite ispite peste puterile lui. Așa spune și Gheron Iosif Isihastul. Îi dă ispite peste puterile lui. Și vezi că ești nimic și nu poți lucra nici o poruncă, nu poți lucra nimic, tu ești așa cum ești… Ei, asta aduce smerenie. Tu înțelegi că fără […]

Sfaturi duhovnicești
4880

Cu Rugăciunea lui Iisus, omul devine ca un copil

Toţi Bătrânii au trăit experienţele mistice ale rugăciunii. Menţionăm aici ceea ce Bătrânul Amfilohie mărturisea fiilor săi duhovniceşti: „Câtă vreme rămân pe stânca înaltă a rugăciunii, orice valuri ar bate la temelia ei, nu-mi pot face nimic. Dacă însă mă las în jos, ele mă udă. Rugăciunea inimii, reintegrează, uneşte, sfinţeşte. Câtă vreme focul Rugăciunii […]

Sfaturi duhovnicești
17504

„Du-te acasă, omule. Copilul tău se va face bine”

Mă numesc Ninel I. și sunt din Ploiești. Vreau să vă relatez cea mai mare minune din viața mea care s-a petrecut la Mănăstirea Ghighiu și care mi-a schimbat viața. S-a întâmplat în anul 1996. Trăiam fără nici o grijă. Aveam casă, maşină, o familie minunată şi, ca fotograf, câştigam destui bani. Era vară. Împreună […]

Sfaturi duhovnicești
15073

Nu se poate să trăim tot timpul cu Hristos la o bodegă a cerului

Dumnezeu ne dăruieşte suficient de multă minte şi noi ne ascundem tot timpul în suficient de multă prostie încât să nu înţelegem că viaţa noastră este făcută ca să mergem spre Dumnezeu, nu doar spre ceilalţi. Toată lumea vrea ca biserica să fie precum o echipă de fotbal, investim, investim, investim şi apoi trebuie să marcăm. […]

Sfaturi duhovnicești
3387

Sãrac cu duhul, dar bogat cu sufletul la Dumnezeu!

Cuvintele Mântuitorului: „Fericiți cei sãraci cu duhul, cãci acelora este Împărăția cerurilor” au legătură cu smerenia? – Chiar despre ei vorbește! Fericiți cei smeriți! Iar aceasta, pentru cã, vã spun, identitatea e chiar cu Hristos. Căci El S-a smerit. Și se smerește continuu. Cine s-a smerit, este în identitate cu El. Ferice de el! E […]

Sfaturi duhovnicești
5228

Tot ce faci, să faci pentru slava lui Dumnezeu

Cum să procedăm să ne păstrăm pacea duhovnicească, optimismul, credinţa trăind într-un oraş atât de stresant şi de aglomerat cum este Bucureştiul? Cum să facem să ne folosim cât mai bine timpul, atât de puţin liber, în scopul dobândirii unui mod duhovnicesc? Cred că oamenii ar mai găsi timp de rugăciune dacă ar renunţa la […]

Sfaturi duhovnicești
5691

Nu poți să te rogi fără să iubești

Trăim înconjurați de bârfe și vorbe fără sens. Suntem geloși și invidioși unii față de celalți. Suntem orgolioși. Foarte ușor ne pierdem cumpătul…. Vreți să vă rugați? Nu poți să te rogi fără să iubești. Vă doriți pacea sufletească? Duhul Sfânt nu va veni în inima voastră dacă nu o veți curăți de patimi. Dumnezeu […]

Familia
7082

În inimă trebuie să fie răbdare, nu răutate…

De ce Dumnezeu nu rânduieşte să se aleagă perechi care să poată duce în comun o viață duhovnicească? – Sigur, şi mai bine ar fi dacă n-ar fi diavolul, nu-i aşa? Ce uşoară ar fi atunci mântuirea! Dar uite că diavolul există. Fără îndoială, iubirea lui Dumnezeu rânduieşte toate. Ca să-l mântuiască pe soţul rău, […]