Pilde ortodoxe
3

Calomnia

Un preot cinstit şi evlavios era duşmănit de câţiva credincioşi de-ai săi, deoarece a refuzat să le facă un lucru ilegal. Pentru aceasta ei voiau să se răzbune împotriva preotului. Astfel, au plătit o femeie neruşinată, care l-a acuzat pe preot de faptele cele mai josnice. Bunul preot, deşi şi-a dovedit pe deplin nevinovăţia în […]

Știri externe
Sfaturi duhovnicești
418

Rugăciunea ne poate salva dintr-o mare primejdie

Pentru o îndrumare înţeleaptă în săvârşirea rugăciunii lui Iisus, stareţul împărţea broşuri cu titlul Tâlcuirea cuvintelor „Doamne, miluieşte.” Pentru a-i mişca pe cei leneşi şi deznădăjduiţi la lucrarea acestei rugăciuni, părintele ne-a povestit cele ce urmează despre puterea Numelui lui lisus: „Un om iubitor de Dumnezeu învăţase să vorbească un graur, care, auzind pe stăpân […]

Ştiri interne
2045

Familia Coadă a primit un lot de ajutoare din partea Eparhiei de Edineț și Briceni

În ziua de duminică, 07.05.2017, Iuvenalie Coadă, fiul cel mai mare a acestei familii, a fost inviatat la Catedrala Episcopală din Orhei, unde a purtat o discuţie cu reprezentanţii eparhiei.  Slujitorii episcopiei i-au adresat un cuvânt de mîngâiere, susținere și întărire, apoi i-au oferit și o donație care să le fie de ajutor pentru o perioadă […]

Ştiri interne
2065

Duminica a IV-a dupa Paşti, (a Vindecării slăbănogului de la Vitezda), la Catedrala mitropolitană din Chişinău

În Duminica a IV-a după Învierea Domnului (a Vindecării slăbănogului de la Vitezda), enoriaşii Catedralei mitropolitane au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte şi Mitropolit Vladimir, avându-i alături în rugăciune pe Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei și pe sluijtorii sfântului lăcaș. Din Pericopa evanghelică de astăzi aflăm că slăbănogul […]

Ştiri interne
1851

Duminica a IV-a după Paști, la Catedrala Episcopală din orașul Ungheni

Duminica a-IV-a după Paști (a Slăbănogului) a fost prăznuită în mod deosebit de către creştinii Catedralei Episcopale ,,Sf. Bnc. Cnz. Alexandru Nevschi” din oraşul Ungheni cale l-au avut în mijlocul lor pe Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni. În dimineaţa zilei, Preasfinţia Sa a fost întâmpinat de soborul de preoţi şi diaconi slujitori împreună […]

Ştiri interne
74

Duminica a IV-a după Paști, a Slăbănogului, la Mănăstirea Curchi

În Duminica a IV-a după Paști, a Slăbănogului, Prea Sfințitul Siluan, a oficiat Sfânta Liturghie în mijlocul obștii monahale la Mănăstirea Curchi. În această duminică, la Sfânta Liturghie s-a citit pericopa din Evanghelia după Ioan, capitolul 5, versetele de la 1 la 15, în care se relatează minunea vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda. A […]

Sfaturi duhovnicești
3287

De păcatul faţă de aproapele, Dumnezeu nu ne iartă fără aprobarea acestuia

Aşa de mult ţine Mântuitorul la iertarea aproapelui, încât fără de ea nici El nu ne iartă păcatele noastre. De veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va și vouă Tatăl Ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre” (Matei 6, 14-15). Deşi tot păcatul este împotriva lui […]

Sfaturi duhovnicești
296

Dumnezeu este absent din cauză că oamenii nu prea Îl doresc prezent

Dumnezeu nu este absent din viaţa oamenilor. Mai degrabă, omul nu-L doreşte pe Dumnezeu în preajma lui. Omul este cel ce se lipseşte de Dumnezeu, şi aceasta din mai multe pricini. Una este nepăsarea. Oamenii nu au vreme pentru Dumnezeu. Sunt prea ocupaţi cu altele. Dumnezeu este absent din cauză că oamenii nu prea Îl […]

Sfaturi duhovnicești
22

Hristos ne vindecă pentru veșnicie – gânduri la Duminica a patra după Paşti

Duminica în care suntem este duminica noastră a tuturor – a celor slăbănogi, calea cărora mereu este slăbănogită de păcat și necrediță, de căderi și îndoilei . Căci cine dintre noi ar putea spune că este un ucenic adevrat al lui Hristos, care toate încercările acestei vieți le primește cu vitejie, credință și statornicie? După […]