Sfaturi duhovnicești
323

Un exemplu de rugăciune demn de urmat

“Aceasta să fie treaba voastră, zice, ca în rugăciuni să mulţumiţi lui Dumnezeu, şi pentru cele văzute şi pentru cele nevăzute, şi pentru cele ce am făcut, fie de voie, fie de nevoie, şi pentru împărăţia cerurilor, şi pentru gheena şi pentru necazuri, şi pentru liniştea ce o avem. Căci acesta este obiceiul sfinţilor de […]

Ştiri interne
2358

Să amenajăm un izvor îmbibat de atâta istorie!

De două luni port discuţii cu o familie extraordinară de intelectuali, Dinu şi Zinaida Ilaşciuc. Ambii sunt pensionari şi mai bine de un deceniu s-au stabilit în Întovărăşia Pomicolă ”Sidev”, amplasată între sectorul Ciocana şi satul Bubuieci, pe traseul ce duce spre satele Humuleştii şi Mereni. La marginea traseului, care actualmente se repară, au descoperit […]

Sfaturi duhovnicești
5127

Hristos să fie pacea noastră!

Frământarea lăuntrică poate afecta relaţiile cu ceilalţi? Dacă ai o nemulţumire sau dacă eşti tulburat, relaţia cu cel de lângă tine este afectată de tulburare? Cum poţi să scapi de tulburare sau de mâhnire fără să-i afectezi pe ceilalţi? Problema noastră, a omului modern, în general, este că ne preocupăm prea mult de mâhnirile noastre […]

Știri externe
3597

Cum arată Pokemon Go în Siria: copiii care speră ca lumea să îi salveze

Imagini cu mai mulţi copii din Siria care arată fotografii cu Pokémon, într-un apel ca oamenii să vină şi să îi salveze, au fost distribuite de The Revolutionary Forces of Syria Media Office pe reţelele sociale, pentru a aminti lumii de criza din această ţară, informează The Telegraph. Unul dintre mesajele ţinute de copii, scris […]

Credință și medicină
Societate
14535

Rost… de Dan Puric

Când te desparți din vina ta, încerci o vreme să te lupți cu ireversibilul, îți dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă și renunți. Când te desparți din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înțelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas, și te […]

Sfaturi duhovnicești
256

Niciodată către Hristos nu mergeți în deșert. Către Hristos mergi în sus…

Mântuitorul nu locuiește la limita exterioară a mediocrităților noastre, ci, dacă vrem să le vindecăm, trebuie să-L așezăm în limita interioară a mediocrității noastre, să-I dăm de lucru în limita mediocrităților noastre. Să-i oferim posibilitatea, ca Domn și Dumnezeu, de a fi cu adevărat rodnic în inima noastră. E ușor să-L afirmi pe Hristos. Doamne, […]

Sfaturi duhovnicești
4507

Minuni și vedenii pentru vremurile de pe urmă

În vremurile de pe urmă, spun Sfinții Părinți, că oamenii vor fi atrași peste măsură de fenomenele paranormale (paranormale = paralele cu normalul), de marile enigme, minuni și vedenii. Acest lucru îl vedem cu ușurință în viața noastră de toate zilele, vedem cum întreaga societate este bântuită de promovarea unui stil de viață înrudit cu […]

Societate
Familia
10613

Ce se ascunde despre fertilizarea in vitro

Fertilizarea în vitro  (FIV) nu este des menţionată în cercurile persoanelor cu orientare pro-viaţă, dar cred că este important să îi acordăm importanţa cuvenită, întrucât acest subiect afectează în mod direct mişcarea pro-viaţa şi are un impact profund asupra modului în care percepem demnitatea şi valoarea vieţii umane, fie că este vorba de copiii născuţi […]