Educația creștină
300

Ariciul în noaptea de Paști

Povestea cu ariciul s-a întâmplat de Paști, pe 24 aprilie 2011, în orașul Drochia. Aș putea să vă relatez doar momentul culminant, dar rupt din context, nu mai are același farmec. Așa că voi începe cu începutul… Eram în pline pregătiri pentru emigrare. Ne mai rămăsese o lună până ne luam zborul. Toate gândurile noastre […]

Ştiri interne
2007

Slujba Prohodului Mîntuitorului Iisus Hristos în parohia ”Acoperemîntul Maicii Domnului” din orașul Chișinău

În această seară, 29 aprilie 2016, în parohia ”Acoperemîntul Maicii Domnului” din orașul Chișinău, a fost oficiat Prohodului Mîntuitorului Iisus Hristos. La această slujbă au participat credincioșii din parohie care au cîntat împreună cu corul bisericii rînduiala Prohodului, comemorînd astfel Patimile,Răstignirea, Moartea și Îngroparea Mîntuitorului Iisus Hristos. La ultimul ”Sfinte Dumnezeule…” de la doxologia mare […]

Ştiri interne
1961

Prohodul Domnului la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni

Slujbele şi ceremoniile liturgice din Vinerea Mare sunt cele care reactualizează, peste veacuri, într-un chip impresionant, pătimirile, moartea şi îngroparea Mântuitorului Hristos. În centrul acestei zile stă Prohodul Domnului, care se cântă în toate Bisericile Ortodoxe. La cântarea Prohodului, credincioşii nu doar ascultă, ci iau parte trup şi suflet, petrecându-L pe Mântuitorul către mormânt, în […]

Ştiri interne
2542

Vinerea Mare – moartea și îngroparea Domnului

Vinerea Mare numită și vinerea Paștilor, vinerea seaca sau vinerea Patimilor, este zi de mare doliu a întregii creștinatăți, pentru că în această zi a fost răstignit și a murit Mântuitorul lumii. Este o zi aliturgică, pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii și al vinului, iar cele două jertfe […]

Ştiri interne
14

Denia Prohodului Domnului la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

În ajunul Sîmbetei Mari, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat împreună cu slujitorii Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei slujba Vecerniei și a Utreniei cu Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos. Slujba Prohodului simbolizează punerea în mormînt a Mîntuitorului și se oficiază în fața Sfîntului Epitaf ce reprezintă această scenă. După Slavoslovia […]

Ştiri interne
1890

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a fost primit de către Patriarhul Ierusalimului, Preafericitul Teofil al III-lea

  În contextul pelerinajului întreprins de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir în Țara Sfântă pentru a aduce Focul Haric în Republica Moldova, Mitropolitul a fost primit de către Preafericitul Teofilos al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a urat oaspetelui bun venit, apreciind dragostea Înaltpreasfinției Sale și a pelerinilor moldoveni pentru locurile sfinte din […]

Educația creștină
5965

„Tată, uite un Doamne- Doamne viu!”

  Odată un copil care era în braţele tatălui său, fiind în biserică, a strigat tare spre uimirea tuturor când a ieşit preotul îmbrăcat în veşminte din Altar: „Tată, uite un Doamne- Doamne viu!” (adică nu ca cei de pe fresca pereţilor bisericii). Inima curată, nevinovată, a acelui copil a arătat simplu, dar tare, că […]

Ştiri interne
2215

Prohodul Domnului: „Tânguim cu toată lumea această mare crimă pe care am săvârșit-o”

Prohodul Domnului a fost săvârşit în această seară de un sobor de preoți și diaconi la biserica „Întâmpinarea Domnului” din cadrul Universității de Stat din Moldova. Numeroși credincioși au participat la această slujbă din Săptămâna Patimilor.  Preoții și credincioșii, aflați în jurul Sfântului Epitaf, cu lumânări în mână, au cântat Pătimirile, Răstignirea, Moartea și Îngroparea […]

Ştiri interne
2066

Drumul crucii în Vinerea Mare la Nisporeni

Deja al IV-lea an, în cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, cu binecuvântarea şi la iniţiativa Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, are loc acest drum al crucii numit de către teologii biblişti Via Dolorosa. Acesta se începea de la Tribunalul lui Pilat, din partea cea mai de jos a oraşului, şi continua până […]

Ştiri interne
172

„Părinte, te rog din suflet mai stai să mai vorbim despre Dumnezeu…”

„Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul.” (Sfântul Prooroc David) Zilele din Săptămâna Patimilor sunt un bun prilej de a participa la sfintele slujbe premergătoare Învierii Domnului, dar și de face faptele milei cu cei sărmani și neajutorați. Astfel, nu spre laudă, dar […]