Viața-i muncă cu adevărat când faptele noastre dovedesc slova rugăciunii

175

Uneori verbul a munci ne duce direct cu gândul la desfășurarea unei activități fizice și aici se pot încadra lucru la câmp, lucrările agricole, agoniseala, câștigul, profitul, însă foarte puțin acordăm atenție muncii intelectule sau morale unde s-ar încadra durerea, suferința, învățătura dar mai ales rugăciunea.

Nu puțini oameni duhovnicești au mărturisit că Dumnezeu nu iubește cantitatea, ci inima înfrântă şi smerită. Conștientizarea acestui fapt de către fiecare creștin este o binecuvântare, este un pas spre propria zidire duhovnicească.

 La ce ne folosește să lecturăm rugăciuni, acatiste, paraclise dacă noi nu depunem nici cel mai mic efort ca să îndeplinim ceea ce mărturisim prin ele, nu suntem atenți la cele citite și ne umblă mintea pe coclauri (cum obișnuia părintele Arsenie Boca să spună)? Or viața noastră devine cu adevărat o muncă când faptele noastre dovedesc slova rugăciunii?

Este cu adevărat greu pentru unii creștini până se determină să se roage măcar dimineața și seara, să aducă Domnului acele rugăciuni frumoase și pline de adevăr. Pe unii dintre noi numai pierderile și eșecurile ne determină să ne amintim că rugăciunea ne-ar putea salva, dar și atunci apelăm la rugăciune cu îndoială.

Unii dintre noi citim aceste rugăciuni de ani buni însă vedem că faptele noastre nu s-au shimbat, relația cu oamenii din jurul nostru e la fel. Or cel puțin ni se pare că suntem creștinii coreți atât timp cât nu suntem supuși ispitei.

Poate că adevărata trudă începe când provocarea pune stăpânire pe noi și uităm de învățătura evanghelică și a rugăciunii, de predica preotului, de mesajul sfinților părinți și căutăm să-i disciplinăm pe cei din jur, fără să ne dăm seama că poate nu ne-au greșit cu rea intenție, și așteptăm nerăbdători să ni se ceară iertare. Or, imdiat ce vedem că cineva din aproapele nostru a mai urcat o scară spre succes nu zăbovim să-i amintim de datoriile pe care le are față de noi, uităm că Dumnezeu ne va răsplăti pentru ajutorul acordat...

Uneori văzând că unii luptă pentru succesul lor, nu întârziem să-i etichităm ca pe niște egoiști, fără să ne gândim că acei unii poate luptă cu puține resurse pentru a fi un exemplu bun pentru altcineva.

De rugăciune nu m-am îngrijit, mărturisim asta în rugăciunile noastre de seară. Și cu adevărat nu ne îngrijim de rugăciune, atât timp cât citim cu gândul de a o încheia mai repede, poate-L înduplicăm cumva pe Dumnezeu. Ne trezim dimineața cu aceleași griji, repetăm aceleași greșeli. Mulți dintre noi ne trezim în zilele de luni, miercuri și vineri cu gândul la ce vom mânca de post. Dacă ne-am trezi cu gândul la cele citite în rugăciunile de seara și dimineața și la respectarea lor și am munci asupra acestui fapt, aceste trei zile ar face din viața noastră un rai nesfârșit. În aceste zile mâncarea ar trebui să ne preocupe cel mai puțin.

Dar câte exemple nu putem aduce, ca să ne dăm seama de micimea noastră, de lucrurile urâte care ne stăpânesc? Vorba deșartă, grăirea împotrivă, neascultare, clevetire, pizmă, osândire, orgliu, mândrie, iubire de sine, miciună, râvnire, zavistia, mânia, ținere de minte a răului, etc.

Toți, toți, dar absolut toți suferim de aceste buboaice nevăzute care îngreunează viața noastră, dar mai ales relația cu aproapele noastru. Uneori să spun, viața-i muncă întru rugăciune, e același lucru dacă aș spune, viața înseamnă să învățăm să ne iubim, să iertăm și să acceptăm aproapele așa cum este, fără să ne dorim să-l disciplinăm după bunul nostru plac.

Dacă fiecare din noi ar mărturisi în fața Domnului zilnic m-am mâniat, am scârbit, ceva rău am cugetat, de păcatele fratelui meu am râs, iar păcatele mele sunt nenumărate, Dumnezeu ne-ar ușura poverile.

E păcat că uităm să iubim, lipsa dragostei de aproape ne face să alunecăm așa de ușor din cauza unor lucruri neînsemnate... Ce taină mare e iubirea, ce taină mare e iubirea de aproape, dar mai ales ce taină mare-i rugăciunea? Dar ce păcat că pierdem aceste taine?!

Botnari Victoria


Articole postate de același autor
235

De păcatul faţă de aproapele, Dumnezeu nu ne iartă fără aprobarea acestuia

Aşa de mult ţine Mântuitorul la iertarea aproapelui, încât fără de ea nici El nu ne iartă păcatele noastre. De veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va și vouă Tatăl Ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre” (Matei 6, 14-15). Deşi tot păcatul este împotriva lui […]