La Sfânta Ana trăia un stareţ cu ucenicul său. Acesta adeseori făcea neascultare. Odată, în ajunul unei sărbători a Maicii Domnului, ucenicul i-a spus stareţului:
– Părinte, mă duc să pescuiesc, poate voi prinde vreun peşte ca să mâncăm, căci mâine este praznicul Maicii Domnului.
– Fiul meu, îi spuse stareţul, vecinii noştri sunt pescari şi s-au ostenit toată ziua, dar nu au prins nici un peşte. Dacă Maica Domnului ar fi vrut să mâncăm peşte, ar fi prins şi ne-ar fi adus şi nouă. Să nu mergi la pescuit!
– Nu, părinte, îi spuse din nou ucenicul, eu voi merge să pescuiesc.
– Să nu mergi, repetă stareţul.
– Ba da, voi merge, a spus ucenicul şi a plecat.
Atunci stareţul s-a gândit că ucenicul lui se află în neascultare. „Dacă i se întâmplă vreo ispită? Nu cumva să alunece în mare”. De aceea a intrat în chilia lui şi a început să facă rugăciune pentru ucenicul său.
Ucenicul merse la mare, aruncă undiţa şi simţind că s-a prins ceva în cârligul ei, trase cu putere. Deodată ieşi un arap cu totul negru, cu ochi sălbatici, gata să se năpustească asupra monahului, dar o putere nevăzută îl ţinea. Acela tremurând, a luat-o la fugă, iar diavolul a alergat în urma lui până la Sfânta Ana la chilia sa. Când au ajuns acolo, diavolul i-a spus cu mânie: Bre, călugăre, nu pot să îţi fac nimic, căci din clipa în care ai plecat, stareţul tău face rugăciune pentru tine; altfel te-aş fi înecat în mare. În mare te-aş fi înecat”.
Iată unde duce neascultarea.
Din Ierom. Iosif Aghioritul, Starețul Efrem Katunakiotul, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 187
