Tulburarea de spectru autist discutată cu reprezentanţii Mitropoliei Moldovei

275

La iniţiativa şi cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, la sediul mitropolitan s-a organizat un prim seminar cu genericul: „Relaţionarea copilului cu autism în cadrul familiei şi în societate. Incluziunea copilului cu TSA.”

La eveniment a fost prezentă dna Rodica Terehovschi, şef interimar al Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, care a mulţumit reprezentanţilor Bisericii pentru deschidere în desfăşurarea acestei discuţii şi formări.

A urmat mesajul de salut al ÎPS Vladimir, rostit de către PS Ioan, episcop de Soroca, vicar mitropolitan, în care se menţionează: „Noi, teologi şi slujitori, suntem creatori de opinie publică. Ultima vreme se acutizează problema autistă în Republica Moldova. Mii de copii suferă în urma acestei tulburări, iar părinţii trăiesc un adevărat calvar, greu acceptând că copiii lor au un set de probleme sociale şi de comunicare. Apoi mai circulă diverse mituri privind autismul, care urmează a fi depăşite.

Nădăjduim că cei prezenţi la acest seminar instructiv vor contribui la depistarea şi susţinerea familiilor care au copii autişti”.

Câţiva membri ai Asociaţiei Obşteşti „SOS Autism” au abordat acest fenomen:

Aliona Dumitraş: „Specificul şi dificultăţile comportamentului copilului cu autism în cadrul familiei”;

Anastasia Para: „Comportamentul copilului cu autism în instituţiile  educaţionale”;

Olga Guzun: „Dezvoltarea abilităţilor şi capacităţii de autodeservire”.

Au urmat întrebări şi răspunsuri, din care au reiesit îndemnuri în consolidarea unei societăţi sănătoase, cu valori creştine.

În data de 2 aprilie, de Ziua internaţională a conştientizării autismului, s-a decis organizarea unui serviciu divin cu participarea celor care suferă de această tulburare.


Articole postate de același autor
2438

„Marşul pentru viaţă“, desfășurat în raionul Drochia

O nouă ediţie a „Marşului pentru viaţă“ s-a desfăşurat sâmbătă, 25 martie 2017, în raionul Drochia. Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, și stăruința Protopopului de Drochia, protoiereului mitrofor Pavel Vuluța în toate localitățile din raion s-au petrecut activități tematice pro viață și pro familie. În această perioadă preoții din orașul […]