Trei cuvinte care alungă tot răul

359

În vremea încercărilor şi a necazurilor, atunci când inima este înconjurată, împresurată de gândurile îndoielii, puţinătăţii de suflet, nemulţumirii, cârtirii, trebuie să ne silim a repeta adesea, fără grabă, cu luare aminte, cuvintele „Slavă lui Dumnezeu!”.

Cel ce va crede întru simplitatea inimii sfatul înfăţişat aici, şi îl va pune la încercare atunci când se va ivi nevoia, acela va vedea minunata putere a slavoslovirii lui Dumnezeu, acela se va bucura de aflarea unei noi cunoştinţe atât de folositoare, se va bucura de aflarea unei arme atât de puternice şi lesnicioase împotriva vrăjmaşilor gândiţi.

Singur răsunetul acestor cuvinte rostite atunci când năvălesc mulţime de gânduri ale întristării şi trândăviei, singur răsunetul acestor cuvinte rostite cu silire de sine, parcă numai cu gura şi parcă în văzduh, este de-ajuns ca toate căpeteniile văzduhului să se cutremure şi să se întoarcă, fugind.

Din Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 52


Articole postate de același autor
142

Tacafumi și Hirofumi Kuana – doi copii japonezi, botezați la Mănăstirea Ciuflea

Tacafumi și Hirofumi Kuana, doi copii japonezi, au fost botezați săptămâna aceasta la Sfânta Mănăstire Ciuflea din Chișinău. Taina Botezului a fost săvârșită de clericii Mănăstirii, Protoiereul Rodion Severin și Protodiaconul Boris Balan, în prezența nașilor de Botez și a părinților. La Botez, ambii copii au primit nume creștine: Tacafumi – Silvestru și Hirofumi – […]