Ţineţi-vă la marginea deznădejdii, şi când nu mai aveţi putere, trageţi-vă înapoi şi luaţi o ceaşcă de ceai

241

Într-o convorbire din 1988, arhimandritul Sofronie dă mai multe amănunte despre acest moment*: „Am avut contacte regulate cu sta­reţul timp de aproape opt ani, până la moartea sa în 1938. Înainte aveam întotdeauna mult respect faţă de el, dar nu-l abordam. Prima întâlnire adevărată a avut loc de Paştile anului 1931 şi s-a petrecut astfel: a doua zi de Paşti îl primisem în mica mea chilie din mănăstire pe părintele Vladimir, monah învăţat, inginer de profesie, care vieţuia în pustie. Convorbirea noastră era deosebit de vie. La un moment dat mi-a spus: „Părinte Sofronie, spune-mi cum să mă mântuiesc?” În acel moment tocmai aduceam apă caldă în chilie oferindu-i un ceai, ca şi cum aş fi primit un ambasador. I-am spus: „Ţineţi-vă la marginea deznădejdii, şi când aceasta vă copleşeşte, când nu mai aveţi putere, trageţi-vă înapoi şi luaţi o ceaşcă de ceai”. Spuneam aceasta fără să înţeleg cu adevărat ce spuneam. Părintele Vladimir, ieşind de la mine, s-a dus să-l caute pe stareţul Siluan. Nu ştiu ce au vorbit. În ziua următoare, marţea din Săptămâna Luminată, a avut loc întâmplarea care a stat la originea relaţiilor mele cu stareţul. Coboram din clădirea mare în curtea mănăstirii, când stareţul ieşea pe poartă. Avusesem întotdeauna un sentiment de stimă faţă de el şi, din adâncul respect pe care i-l purtam, m-am dat deoparte ca să-i fac loc să treacă. El însă a venit drept spre mine şi mi-a zis: „Părintele Vladimir a fost ieri la dumneavoastră?„M-am înşelat oare cu ceva?”, i-am răspuns. „Nu, dar nu aceasta e măsura lui. Veniţi, trebuie să vorbim despre asta!

De ce anume îi spusesem părintelui Vladimir ceea ce i-am spus? Vieţuiam în mănăstire, dar deznădejdea pentru lumea de după [primul] război mă înăbuşea. Părăsisem în 1925 Franţa cu simţământul că era cu totul cufundată într-o adâncă deznădejde. Care este această deznădejde adâncă? Oamenii nu mai cred în înviere. Atunci ei se îndoiesc de ei înşişi, de supravieţuirea lor, de această luptă inutilă. Eu însumi eram chinuit de aceasta. Părăsisem arta pentru a mă face monah la Muntele Athos, dar trăiam încă acest fel de deznădejde. Spusesem părintelui Vladimir acest cuvânt fiindcă, de îndată ce această deznădejde slăbea în mine, rugăciunea mea îşi pierdea încordarea. De îndată ce mă linişteam, nu trăiam această liniştire ca pe o viaţă fericită, ci ca pe o moarte. Când deznădejdea din mine slăbea, pierdeam simţământul existenţei Fiinţei veşnice. Nu puteam ieşi din acest paradox. De aceea îi spusesem părintelui Vladimir: „Ţineţi-vă la marginea deznădejdii”. Era felul meu de a spune acest lucru, fără să-i înţeleg însă sensul. Şi stareţul mi-a explicat acest lucru cu nădejdea că eu aş înţelege ceva. Găsea o oarecare asemănare — nu identitate, ci asemănare — cu vorba lui: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”. După aceasta l-am vizitat destul de des şi, când munca mea şi a lui ne îngăduia, convorbirile noastre se prelungeau uneori.

 

Viața și învățătura starețului Siluan Athonitul

scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie”, ed. DEISIS, Sibiu,  p. 53 - 54 

 

* Când arhimandritul Sofronie a făcut cunoștință cu Starețul Siluan


Articole postate de același autor
1228

66,6 ore în Norvegia: Pornografia este prezentă în școli încă de la 12 ani. De teama Barnevernet, o mamă și-a lăsat copilul să sângereze pentru a nu se interpreta că poate i-ar fi provocat chiar ea, rana

Multe s-au spus și s-au scris despre sistemul de protecție al copiilor din Norvegia sau Barnevernet, așa cum mai este cunoscut în România, mai ales după apariția cazurilor Bodnariu și Nan. Pe 16 aprilie, în mai multe orașe din România, Europa, America dar și Australia, vor avea loc proteste pentru eliberarea copiilor familiei Bodnariu. Unul […]