Spune 3 rugăciuni scurte!

39836

Așa îi învăț pe oameni să se roage: ”Spune 3 rugăciuni scurte!”. ”N-ar trebui să spun mai multe?” ”Spune 3 rugăciuni scurte, zilnic. Și te vei hrăni mai mult mai târziu. Și când vei începe să simți cât de dulce este Domnul, vei vrea mai mult și atunci ți se va da mai mult”. Şi mai apoi nu va mai fi nevoie să ţi se dea, ci vei avea îndrazneala să ceri chiar tu mai mult. Pentru că ai gustat şi ai văzut că bun este Domnul.

Așa începem. Nu singuri, pe cont propriu, ci cu ajutorul cuiva, a cuiva care să-ți spună cât să primești până când vei fi capabil să decizi singur.

Dar atunci când ești plin de mândrie și de iubire de sine, te apuci să spui rugăciuni zi și noapte, reziști o zi sau două și apoi te simți doborât şi renunţi. Deci sfatul meu pentru cei ce se luptă:

Încearcă! Și păstrează tăcerea! Este foarte greu. Dar găsește-ți un loc, nu contează momentul zilei, în care să poți fi singur. Poate fi chiar și baia, dacă e liberă, încuie ușa și începe să rostești rugăciunea! Domnul este pretutindenea.

Și spune doar atât: ”Doamne, vreau să gust și să văd cât de bun ești! Hrănește-mă!” Și o va face. Începe cu o singură rugăciune. Și încearcă sa faci acea rugăciune din inimă: ”Doamne, vreau să văd Fața Ta!”. El îți va spune: ”Uită-te în jurul tău, aici sunt”. Și ți se va schimba inima. ”Doamne, învață-mă să iubesc!”. Aceasta este rugăciunea. Și apoi ia mintea ta și așaz-o întru Domnul. ”Umple-mă, Doamne, nu Te vreau decât pe Tine! Pentru că nu este nimic în afară de Tine. Și eu sunt nimic fără Tine.” Aceasta este rugăciunea.

Toate rugăciunile scrise (formale) pe care le avem sunt foarte importante pentru că sunt scrise de oameni care au început cu: ”Doamne, vreau să Te iubesc!”, ”Doamne, vreau să văd Fața Ta!”, ”Doamne, ajută-mă să simt cât de bun ești!”. Și, prin aceste rugăciuni scurte, ei au învățat să-L iubească pe Domnul. Și apoi au scris aceste frumoase rugăciuni din care reiese incredibila cunoaștere de Dumnezeu pe care au dobândit-o. Și, astfel, rostim aceste rugăciuni atunci când avem nevoie să ne păstrăm mintea și inima în Domnul.

Convorbire la Mănăstirea Optina din Rusia, 2013

sursa Cuvantul Ortodox


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
18913

Cea mai frumoasă predică…

Vreau să vă relatez o întâmplare. Într-o seară, cu mulți ani în urmă, când deja trecuse de ora unsprezece, m-a telefonat episcopul locului. El mi-a spus: «Părinte, sper că nu v-am trezit?» Desigur că mă trezise. El a continuat: «M-au telefonat de la spital. Trebuie să mergeți urgent să împătășiți un bolnav pe patul de […]

Articole postate de același autor
1996

Cinstirea icoanei Maicii Domnului, „Izvorul Tămăduirii” la mănăstirea Hîncu

În vinerea din Săptămâna Luminată când întreaga creatură şi umanitate este plină de lumină şi bucurie, Sfinţii Părinţi au rânduit să se facă pomenirea acestei sărbători închinate Maicii Domnului, „Izvorul Tămăduirii”, care este unica sărbătoare a ei cu dată schimbătoare. Sărbătoarea a fost cinstită într-un mod deosebit de către Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și […]