Simboluri și semnificații în iconografie

695

Experiența spirituală a comunicării prin simboluri este una veche și are ca scop de a lega, de a pune împreună, lucru care ne confirmă și originea cuvântului*. La origina cuvântului simbol este grecescul „symbolon” – a uni, un opus a lui „diabolon” – cel ce desparte. La Besancon în lucrarea sa Filozofia Imaginii găsim următorul argument:„ Imaginea nu egalează modelul. Ea nu este creată de model, ci provine din el, prin propagarea formei care pătrunde și organizează material. Eikonul este totdeauna sensibil... Căzut în lumea sensibilă, sufletul uman păstrează nostalgia lumii superioare. Este o proprietate fundamentală a imaginii să revină de la sine la contactul cu modelul

O confirmare a celor spuse se poate lua exemplu simbolului pește, care o încărcătură duhovnicească mare în lumea creștină. Semnificația pornește de la acrostihul ICTYS care în mărturisirea de credință greacă ar însemna Iisus Christos Teos Yios Sotir.[1] Acest simbol al peștelui capătă repede răspândire în zorii creștinismului și devine unul universal.

O dezvoltare a simbolisticii creștine se urmărește în primele trei secole, când biserica era prigonită și în aceste împrejurări comunitatea creștină fără a trăda, le foloseau pentru recunoaștere. În secolile următoare se dizvoltă mai mult imaginea, dar de diminuarea rolului simbolului în creștinism se poate vorbi doar de perioada post-iconoclastă.

 Sunt prezente în catacombe figuri-simboluri ca:

Crucea – simbol al dragostei dumnezeiești, al jertfei. În comparație cu cultura romană sau iudaică, creștinismul vede în cruce altarul de mântuire a întregii omeniri.

Pelicanul- pasarea care potrivit legendei își hrănește puii aflați în primejdie cu propriul trup și care a fost văzută de creștini ca simbol al jertfei lui Hristos.

Trandafirul – simbol al soarelui, floare a florilor și rege al câmpiei

Via – un simbol al cuvintelor Mântuitorului:„Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul... Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.”(Ioan 15, 1,5)

Chitul – simbol al mormântului lui Hristos caci „precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi.”(Matei 12,40)

Mielului – Acest simbol este legat de cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul:„A văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.”(Ioan 1,29) sau „Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu!”(Ioan1,36)

Vulturul – o aluzie la evanghelia de la Ioan care acest simbol, dar și vedeniei văzută de el și descrisă în cartea Apocalipsei capitolul patru versetul șapte:„ Şi fiinţa cea dintâi era asemenea leului, a doua fiinţă asemenea viţelului, a treia fiinţă avea faţă de om, iar a patra fiinţă era asemenea vulturului care zboară.”

Porumbelului – simbol al Sfântului Duh care la botezul Domnului:„S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel” (Luca 3,22)

   Pe lingă seria aceasta de simboluri, mai sunt si multe altele în creștinism, dar cea mai de seamă icoană-simbol rămâne a fi reprezentarea celor trei îngeri la stejarul din Mamvri – viziune a Sfintei Treimi.

Odată cu recunoșterea creștinismului de către autorități, apare o necesitate stingrentă de a pune în imagini Sfânta Scriptură, legătura dintre cele două Testamente. Traducerea cuvântului în limbaj plastic era nevoie să se facă și destul de atent, deoarece era adresată crestinilor care nu stăpâneau bine subtilitățile teologiei și care cu ușurință puteau devia, cum s-a întâmplat din cauza traducerilor textelor.

Cu toatecă pictura se dezvoltă, se simplifică înțelesul multor simboluri, totuși ea rămâne purtătoare de mesaj simbolic. În aceste împrejurări în icoană își face loc simbolurile naturale, care descoperă pe dumnezeu prin creația Sa:

Muntele – care de cele mai dese ori este figurat printr-un triunghi, trimite indirect la imagine Sfintei Treimi. Amintește de Moise care a urcat muntele pentru primirea Legii, de Ilie ca zdrobește pe proorocii mincinoși pe un munte, de „predica de pe munte” a lui Hristos.

Palmierul – simbol al reginerării, al victoriei și prosperității. La noi acest copac a fost înlocuit cu salcia care în linii mari are aceleași calități simbolice. Mai este văzut ca un simbol al Iudeii, a leagănului creștinismului. Nu este un simbol folosit doar în icoana Întrării în Ierusalim al lui Hristos,unde are și un suport evanghelic, ci este un element vegetal destul de răspândit în iconografie.

De regnul animal cele mai des întâlnite figuri sunt a porumbelului, măgarului și păunului:

Porumbelul – simbol al dumnezeirii  folosit pentru a ilustra primul capitol al Facerii:„ Duhul lui Dumnezeu care plutea pe deasupra apelor”. După potop semn al speranței când se întoarce cu ramura de maslin în cioc. În Cântarea Cântărilor expresia „porumbiță” este atribuită Bisericii. În arta bizantină nou-testamentară este desigur simbol al Duhului Sfânt în toate sărbătorile creștine legate de arătare Treimei Sfinte. La toate acestea capătă în timp si simbol al păcii, liniștii și armoniei.

Măgarul – simbol al smerenie și ascultării, ales de Hristos la intrarea Sa în Ierusalim. Prezent îl găsim și în icoanaNașterii lui Hristos, ca împlinirii proorociei a profetului Ioil, dar și în Fuga în Egipt, când Iosif și Maria fug amenințați de Irod. Iarăși în timp capătă o asociere cu răbdarea, pacea, umilința. În scrierile din Pateric deseori prezent că tovarăși ai pustnicilor.

Pe lângă simbolurile naturale mai sunt în iconografie o serie de simboluri legate de Întrupare. Acestea sunt atribuite lui Hristos, ca simbolui indirecte și tainice. Vom aminti aici două dintre acestea:

Mielul – la creștini este asociat cu jertfa de sine, cu Jertfa pe cruce a lui Hristos de bună voie, care „ca un miel care se aduce spre junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, aşa nu şi-a deschis gura sa”. (F.A. 8,32) Dacă la evrei era jertfit de Paști spre curățirea păcatelor poporului, la creștini se mai adaugă sacrificiul de sine. Prin miel creștinul mai vede marea dragoste a lui Dumnezeu pentru om. Folosit în Biserica primară mai tirziu se renunță la el în favoarea reprezentării iconografice a Răstignirii Domnului.

Peștele – la primii creștini conținea un „cod secret” în mărturisirea credinței. Prezent în icoana Botezului Domnul ca semn al vieți și indice la botezul creștin, dar și ca călăuzitor al „corabiei mântuirii” – Biserica. Hristos cere după Înviere pește de mâncare ucenicilor spre ai încredința că este viu, astfel se face o asociere a peștelui cu Învierea din morți. Prin înmulțirea pâinilor și peștelui și hranirea a circa cinci mii de barbați, afară de femei și copii, se face asociere cu hrana duhovnicească – Împărtășirea.

[1]Întraducerearfi: IisusHristos, FiulluiDumnezeu, Mântuitorul

Arhim. Iov (Cristea)


Articole postate de același autor