Sîmbăta Sfîntului Mare Mucenic Teodor Tiron la Catedrala din Soroca

3105

În prima sîmbătă a Postului Mare, dedicată Marelui Mucenic Teodor Tiron, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie a Sfîntului Ioan Gură de Aur, la care au participat mulțime de credincioși ai urbei.

În cadrul slujbei divine, enoriașii s-au spovedit și s-au cuminecat cu Trupul și Sîngele Mîntuitorului, după ce primele zile ale postului s-au rugat la Canonul cel Mare al Sfîntului Andrei Criteanul.

După Liturghie creștinii au fost îndemnați să continue acest itinerar duhovnicesc prin post, rugăciune și fapte curate, astfel, pentru a întîmpina cu bucurie Praznicul Învierii Domnului!


Articole Asemănătoare
2886

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai la Catedrala episcopală din or. Soroca

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză), PS Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca. La slujba de sărbătoare au participat clericii și enoriașii bisericii centrale a acestei urbe. În această Duminică, a patra din Perioada Triodului, se […]

Articole postate de același autor
2494

Sărbătoarea care ne face mai smeriţi şi mai tari totodată

           Biserica cu dimensiuni de catedrală din satul Copanca, raionul Căușeni abia dacă a putut să-i încapă pe toţi enoriaşii care s-au adunat în prima duminică a Posului Mare ca să se apropie şi să se contopească  cu Mântuitorul Hristos. Grăitor este faptul că în această zi nu mai puţin de 200 dintre cei adunaţi […]