„Sfinţi” contemporani

1293

Sfinţii cât au fost de sfinţi, de curaţi şi de frumoşi, spovedeau pe la părinţi că sunt primii păcătoşi. Dar acum, ce-am auzit? Că sunt unii, dragă frate, care spun la spovedit: “Eu, părinte, n-am păcate!” Aceşti oameni “preacuraţi” sunt desigur “sfinţi”, e clar, şi ei trebuie notaţi, toţi, cu roşu-n calendar.

Zis-a un părinte mare că la vremea de pe urmă, oamenii vor da-n turbare, părăsind, mulţi, sfânta turmă. Doar puţini vor mai rămâne credincioşi, curaţi şi buni. Însă cei turbaţi vor spune că aceştia sunt nebuni. Iată azi cum se-mplinesc cele spuse de străbun, căci un om duhovnicesc e considerat … nebun.

Preoţii dacă greşesc, sunt tot oameni, tot făptură. Având har dumnezeiesc, au şi lupte pe măsură. Că un preot a greşit, doar c-ai auzit şi crezi, şi de-aceea tu la dânsul, nu mai vrei să apelezi. Chiar de-ar fi să fie-aşa, să-l cinsteşti ca pe Mesia. Şi te rog, nu confunda, preotul cu… preoţia.

La biserică nu vii, tot mereu o ocoleşti, nu îi laşi nici pe copii, căci pe preot nu-l iubeşti. Dacă-ţi vine cu botezul, te ascunzi din drumul său, iar în cale dacă-ţi iese, fugi cât poţi, că-ţi merge rău. Când la moarte, ai să vezi, ce-ai făcut cât ai fost viu, ai să vrei să fugi la preot, dar atunci e… prea târziu.

Un păgân născut, crescut în credinţa lui păgână a aflat, mai de curând, de religia creştină. Şi uimit de-nvăţătura Domnului Iisus Hristos, colindat-a ţări creştine ca să capete folos. Dar în loc să vadă sfinţi, buni creştini, ce fac dovadă, a văzut că… cei mai mulţi, sunt creştini… doar de paradă.

Crucea-i dreaptă, fă-o drept ! Ca pe Domnul să nu-L superi; De la frunte pân’ la piept şi-o închei pe cei doi umeri. Unii când se-nchină, frate, dreapta-şi flutură-ntr-o doară, şi-nclinându-se de spate, zici că-ţi cântă la chitară. Tu, de-o faci cum se cuvine, ai să vezi ce supărare: cei ce nu ştiu să se-nchine zic că… prea faci crucea mare.

După-a Sa înţelepciune, Dumnezeu, Stăpân a toate, le-a făcut pe toate bune, ba mai mult, chiar, bune foarte. Dar l-auzi pe om că zice: “Vai, ce vânt e-n astă seară !”, “Vai, ce plouă !”,”Vai, ce ninge !”, “Vai, ce soare e afară !”. Doar un “vai”, iubite frate, mult să-l zici, eu te îndemn, ce-i mai vrednic decât toate: “Vai, ce… cârtitori suntem !”.

Extras din Rafail Ovidiu-Neptun, Însemnări duhovniceşti


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
857

Pr. Rafail Noica:””a necinsti pe părinți este a tăia firul vieții într-o măsură, între noi și Cel care ne-a dat viața, Dumnezeu. Si, marea șmecherie a diavolilor moderni a fost tocmai asta, să dezbine familia”

De când a căzut omul de la Dumnezeu, firea omului este în așa fel că tânjește către Dumnezeu. Noi nu putem fără Dumnezeu. Dumnezeu este în mine Cel care mi-a dat viața, dar care îmi dă viața, și, într-o măsură, să zicem, [lucrul acesta] se răsfrânge și în genetica omenească.  Sfântul Pavel ne atrage atenția […]