„Sfinţi” contemporani

2074

Sfinţii cât au fost de sfinţi, de curaţi şi de frumoşi, spovedeau pe la părinţi că sunt primii păcătoşi. Dar acum, ce-am auzit? Că sunt unii, dragă frate, care spun la spovedit: “Eu, părinte, n-am păcate!” Aceşti oameni “preacuraţi” sunt desigur “sfinţi”, e clar, şi ei trebuie notaţi, toţi, cu roşu-n calendar.

Zis-a un părinte mare că la vremea de pe urmă, oamenii vor da-n turbare, părăsind, mulţi, sfânta turmă. Doar puţini vor mai rămâne credincioşi, curaţi şi buni. Însă cei turbaţi vor spune că aceştia sunt nebuni. Iată azi cum se-mplinesc cele spuse de străbun, căci un om duhovnicesc e considerat … nebun.

Preoţii dacă greşesc, sunt tot oameni, tot făptură. Având har dumnezeiesc, au şi lupte pe măsură. Că un preot a greşit, doar c-ai auzit şi crezi, şi de-aceea tu la dânsul, nu mai vrei să apelezi. Chiar de-ar fi să fie-aşa, să-l cinsteşti ca pe Mesia. Şi te rog, nu confunda, preotul cu… preoţia.

La biserică nu vii, tot mereu o ocoleşti, nu îi laşi nici pe copii, căci pe preot nu-l iubeşti. Dacă-ţi vine cu botezul, te ascunzi din drumul său, iar în cale dacă-ţi iese, fugi cât poţi, că-ţi merge rău. Când la moarte, ai să vezi, ce-ai făcut cât ai fost viu, ai să vrei să fugi la preot, dar atunci e… prea târziu.

Un păgân născut, crescut în credinţa lui păgână a aflat, mai de curând, de religia creştină. Şi uimit de-nvăţătura Domnului Iisus Hristos, colindat-a ţări creştine ca să capete folos. Dar în loc să vadă sfinţi, buni creştini, ce fac dovadă, a văzut că… cei mai mulţi, sunt creştini… doar de paradă.

Crucea-i dreaptă, fă-o drept ! Ca pe Domnul să nu-L superi; De la frunte pân’ la piept şi-o închei pe cei doi umeri. Unii când se-nchină, frate, dreapta-şi flutură-ntr-o doară, şi-nclinându-se de spate, zici că-ţi cântă la chitară. Tu, de-o faci cum se cuvine, ai să vezi ce supărare: cei ce nu ştiu să se-nchine zic că… prea faci crucea mare.

După-a Sa înţelepciune, Dumnezeu, Stăpân a toate, le-a făcut pe toate bune, ba mai mult, chiar, bune foarte. Dar l-auzi pe om că zice: “Vai, ce vânt e-n astă seară !”, “Vai, ce plouă !”,”Vai, ce ninge !”, “Vai, ce soare e afară !”. Doar un “vai”, iubite frate, mult să-l zici, eu te îndemn, ce-i mai vrednic decât toate: “Vai, ce… cârtitori suntem !”.

Extras din Rafail Ovidiu-Neptun, Însemnări duhovniceşti


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
1207

Domnul ne iartă de mii de ori, dacă ne pocăim cu zdrobire de inimă

Domnul este atât de milostiv, încât, chiar dacă păcătuieşti de moarte în fiecare zi, te iartă şi te îmbrăţişează în fiecare zi, oricine Îl roagă pentru aceasta. Un călugăr cădea continuu în păcatul greu al desfrânării, însă de fiecare dată când cădea alerga la biserică şi cădea cu zdrobire de inimă înaintea icoanei lui Hristos şi-L ruga cu […]

Articole postate de același autor
1704

Zi cum poţi, dar zi mereu!

Când te-ai sculat dimineaţa din somn, întâi să povăţuiască în viaţa ta nevinovata rugăciune. Dă repede cu apă rece pe ochi să sară somnul, fă trei închinăciuni în faţa sfintelor icoane şi apoi începe cu rugăciunile începătoare: „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!” […]



Urmăriți-ne pe Facebook!