Actualitate

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului | Episcopul Ioan a slujit la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca

1881

Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii a slujit vineri, 15 februarie 2019, de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, la biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca.

Numeroși credincioși soroceni au participat la Sfânta Liturghie, iar din soborul preoțesc au făcut parte părintele paroh – protoiereul mitrofor Nicolae Craveț și slujitori ai Vicariatului de Soroca.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”.

La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul Ioan a rostit o omilie, în cadrul căreia a vorbit despre semnificațiile duhovnicești ale sărbătorii, după care a adresat un cuvânt de felicitare parohului bisericii, protoiereului mitrofor Nicolae Craveț cu prilejul împlinirii a 18 ani de slujire sacerdotală.

În semn de recunoștință, pentru munca jertfelnică depusă în sânul Bisericii lui Hristos, PS Ioan i-a oferit în dar protopopului Sorocii o Cruce cu pietre scumpe.

sursa http://ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
1976

Pastorală la Învierea Domnului a Preasfinţitului Petru, episcop de Ungheni şi Nisporeni

Har vouă, pace și bucurie de la Hristos Cel înviat din morți, iar de la noi, arhierești binecuvântări, dimpreună cu străvechiul salut: Hristos a înviat! Învierea lui Hristos este Lumină pentru viaţa noastră ,,Din moarte la viață  și de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu  ne-a trecut pe noi” Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,    […]