Să vedem dacă sufletul nostru este curat, pentru a putea vedea limpede faptele semenilor noștri

2452

În cuprinsul Sfintelor Evanghelii observăm că Hristos, pentru ai înțelepți pe ucenici, dar și pe ceilalți ascultători ai lui, cât și pentru faptul de a se face mai înțeles, le spune adesea pilde pline de învățătură.

După acest model, și Sfinții Părinți în cărțile și cuvântările lor de învățătură spuneau adesea pilde cu tâlc duhovnicesc. De asemenea, atât oamenii între ei, cât mai cu seamă și slujitorii Bisericii, pot și trebuie să se folosească de înțelesurile cele duhovnicești ale pildelor cu învățătură creștină.

O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit. În prima dimineaţa din noua casă, în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearșeafurile în balcon.

Ce cearșafuri murdare întinde vecina noastră pe balcon…! Cred că are nevoie de un detergent mai bun sau poate ar trebui s-o învăţ să-şi spele cearceafurile!

Soţul ei privi şi rămase tăcut. Scena aceasta se repeta de fiecare dată când vecina întindea cearceafurile și rufele, în fiecare săptămână.

După o perioadă femeia rămase surprinsă văzând într-o zi că vecina sa întindea cearceafuri mult mai curate şi îi spuse soţului ei:

Priveşte bărbate, în sfârșit femeia asta a învăţat și ea să spele rufele! O fi învăţat-o o altă vecină?

Soţul ei îi răspunse:

Nu draga mea, azi m-am trezit mai de dimineaţă şi am spălat geamurile casei noastre!

Dragii mei, în viața noastră este exact așa ca în această pildă! Cam de fiecare dată vedem pe ceilalți oameni parcă fiind răi și păcătoși, aproape necredincioși. Dar de fapt ei nu sunt chiar așa cum ni se par nouă, ei sunt mai buni. Totul depinde de curăţia ferestrei sufletului nostru, prin care observăm faptele celorlalți.

Foarte potrivit este să amintim, legat de învățătura acestei pilde și cuvântul Mântuitorului: „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat” (Matei 6,22).

De aceea, înainte de a critica faptele celorlalți oameni, bine ar fi să ne verificăm şi să vedem dacă sufletul nostru este curat, pentru a putea vedea limpede faptele semenilor noștri. Or, acum fiind în perioada acestui post, suntem mai motivați și mai datori să curățim sufletul nostru prin rugăciune, post și mai ales, prin spovedanie și împărtășanie.

† PETRU,

Episcop de Ungheni și Nisporeni


Articole Asemănătoare
9704

Rugăciunea ne ajută să ne ferim de tot răul

Există oameni răi pe lume și ei fac rău cu ușurință și cu plăcere. E adevărat, că în adâncul lor și ei au chipul lui Dumnezeu și că pot deveni buni, dacă se întorc la Dumnezeu și se pocăiesc de răutatea lor, dar noi trebuie să învățăm să ne ferim de rău! Ce vom face? […]

    Articole postate de același autor
    6045

    Ce rost au parastasele ?

    – Parinte, de ce facem parastasele, daca “in iad nu exista pocainta” ? – Ai citit vreodata cu atentie slujba parastasului ? – Nu ! – S-o citesti ! Nu spune nicaieri despre pocainta. Spune numai expresii cum ar fi: “Odihneste sufletul robului Tau…”, “Ca un bun si iubitor de oameni, iarta…” etc. Ceea ce se petrece, fiul meu […]