Taina constă în a învăța să trăiești corect cu omul de alături

23743

Un om a dobândit sensul și scopul vieții atunci când o persoană pe care o iubise și o respectase l-a dezamăgit foarte tare. S-a întâmplat ceva brusc și persoana respectivă la decepționat, ceva s-a prăbușit în sufletul său. Știți ce se întâmplase? Era idolul său. Idol. Omul și-a închipuit că celălalt reprezintă ceva, că este important, dar așa s-a întâmplat că a venit decepția. Nu e nimic strașnic: Tu l-ai îndrăgit – tu te-ai dezamăgit.

- Te-ai căsătorit cu un bărbat, i-am spus unei femei, el este zidit din acest pământ, el nu a fost nici înger, nici Dumnezeu, a fost om. Te-ai dezamăgit? Nu-i nimic.

O să pricepi rostul.

Ea a răspuns:

- Îmi găsesc acum pe altcineva!

Nu este corectă această hotărâre, pentru că găsindu-ți alt bărbat, nu vei învăța lecția, fiindcă și celălalt este tot om. Taina constă în a învăța să trăiești corect cu omul de alături, să descoperi sensul împreună cu el; iată de ce un sfânt spunea: ,,Dacă îndrăgești o femeie, în ea îndrăgești toate femeile care există în lume’’.

Dacă înveți să fii răbdător cu o persoană, vei dobândi răbdarea și pentru mulți alții. Prin urmare, taina și sensul se ascund în relația dintre voi, care trebuie să se întărească, să devină mai profundă; să nu căutăm decizii ușoare de genul ,,Plec!’’ Cei care plecând au crezut că data viitoare vor face o alegere mai bună, au făcut același lucru.

Situația respectivă se întâmplă și la mănăstire. Cel care părăsește o mănăstire pentru că îl irită gălăgia, mergând în altă parte, este deranjat de liniștea mortală, în a treia – de umezeală, în următoarea – greierii, ploaia care bate în țeavă. Și totul îi este vinovat, fiindcă el nu a înțeles că problema e în el, iar dacă găsești soluția problemei, te vei simți ca-n rai, iniferent de locul unde te afli.

Important este cum trăiești. Trăiești calitaiv, rațional, cu dragoste pentru Hristos, îl pui pe Dumnezeu în tot ce se întâmplă – înseamnă că trăiești desăvârșit, oriunde ai fi.

Arhimandritul Andrei (Konanas)

Traducere Cebanu Ecaterina

sursa pravoslavie.ru


Articole Asemănătoare
6404

Daca vrei să fii iubit mult, iubeşte şi tu mult!

Dacă iubeşti pe cel care te iubeşte, ţi-ai primit răsplata; dar dacă iubeşti pe cel care nu te iubeşte, îţi este dator Dumnezeu în locul aceluia. Dar în afară de aceasta, când te iubeşte cineva nu trebuie să-ţi dai multă silinţă să-l iubeşti şi tu; când însă nu te iubeşte, ai nevoie de ajutor. Să nu faci […]

Articole postate de același autor
6837

Persoana cu care ne vom căsători este aleasă de noi sau de Dumnezeu?

Persoana cu care ne vom căsători este aleasă de noi sau de Dumnezeu? Şi, şi. Şi de noi, şi de Dumnezeu. De noi prin acţiunea noastră, şi de Dumnezeu prin voinţa Lui. Pentru că El vrea ceea ce noi vrem, asta dacă noi vrem după El.  Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, 2001, […]