Rugaţi-vă Maicii Domnului pentru nașterea de prunci!

5280

Suntem căsătoriți de 16 ani. La începutul căsătoriei noastre, soția mea a rămas însărcinată de trei ori, dar a pierdut sarcina. Apoi, vreme de zece ani, în ciuda intervenției medicale și a ultimelor metode științifice, n-a fost posibil să rămână gravidă.

În vară, mai precis în luna august (a anului 2005), am venit ca pelerin la Mănăstirea Vatoped. După vecernie m-am închinat la Cinstitul Brâu. Preotul mi-a citit rugăciunea respectivă. La urmă, mi-a dat și o panglică din Brâul Maicii Domnului, pentru a o purta soția mea. Și, o, minunea lui Dumnezeu! Preacurata Fecioară Maria a ascultat rugăciunile noastre și în aceeași lună a venit mult-dorita sarcină. Pe 25 martie 2006 am dobândit o fetiță, Ana-Maria.

Din Protoiereu Dimitrie Athanasios, Presbitera Haroula Tsouliai, Împărăteasa tuturor, Mijlocitoare către Dumnezeu – Arătări și minuni ale Maicii Domnului, Editura Egumenița, 2014, p. 110


Articole Asemănătoare
929

Cum să avem o căsătorie binecuvântată?

Faptul că Iisus a venit la nuntă, cu ucenicii Săi (loan 2, 2), dovedeşte că de la nuntă se începe prima minune dumnezeiască spre bine; de aici se ridică o stavilă împotriva pustiirii firii omeneşti. De aceea se ridică şi nunta, din desfrânare, la cinstea de Taină, între cele şapte, tocmai pentru ca oamenii să […]

Articole postate de același autor
1267

Pr. Constantin Necula: „Nicio notă nu reprezintă cu adevărat ce știe un copil”

Terminați cu frica. Noi nu ne pierdem copiii niciodată. Copiii ne sunt dați de Dumnezeu oricum cu împrumut. Ei sunt ai lui Hristos. Nu-l puteți înlocui pe Hristos în convertirea lui. Tot ce putem noi face este să asistăm cu demnitate, cu motoarele pornite, la întoarcerea copilului nostru, indiferent unde merge. Să știți că s-ar […]