Actualitate

Rugăciunile noastre sunt duse de îngeri la Maica Domnului

133

Noi ne rugăm Maicii Domnului şi credem că rugăciunile noastre sunt duse de îngeri la Maica Domnului, dar ea nu este în mijlocul nostru, între noi, cum este Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că Maica Domnului nu are fire dumnezeiască, ci are numai fire omenească, iar firea omenească este mărginită.

Noi ştim lucrul acesta. Aşa învaţă şi Biserica, dar noi vorbim cu Maica Domnului ca şi când ar fi de faţă, pentru că o avem de faţă în conştiinţa noastră, adică avem gândul că suntem în legătură cu Maica Domnului. Dar Maica Domnului e într-un singur loc şi e circumscrisă, nu este cu lărgime de pretutindeni, însă Biserica noastră o consideră de faţă atunci când noi vorbim.

Când zicem „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine”, considerăm că e cumva aproape şi e, de fapt, aproape de simţirea noastră, de iubirea noastră, însă totuşi nu este între noi şi în noi, cum este Domnul nostru Iisus Hristos care este şi Dumnezeu adevărat şi Om adevărat şi cu dumnezeirea Sa este pretutindeni, deci şi în viaţa noastră.

Din Arhimandrit Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, p. 94-95


Articole Asemănătoare
750

Ne lipseşte dragostea dumnezeiască

Şi când zicem iubire, nu este vorba de virtuţile pe care le vom dobândi, ci de inima iubitoare către Hristos şi către ceilalţi. Toate să le întoarcem către aceasta. Vedem o mamă cu copilaşul în braţe, sărutându-l şi răsfăţându-l? Îi vedem chipul luminos atunci când îşi ține în braţe îngeraşul? Omul lui Dumnezeu vede toate […]

Articole postate de același autor
2795

Conferinţa internaţională „Educaţia din perspectiva valorilor” Ediţia a IX-a Chişinău, 28-29.09.2017

În perioada 28 și 29 septembrie la Chișinău s-au desfășurat lucrările celei de-a IX-a ediții a Conferinței internaționale cu genericul Educația din perspectiva valorilor. Evenimentul a avut loc la USM și a întrunit cercetători din mai multe domenii: pedagogie, filosofie, teologie, istorie, drept și psihologie. La conferință s-au înscris 125 de participanți din mai multe […]