Rugăciunea Cuviosului Sofronie Saharov la revărsatul zorilor

1213

“Doamne Cel veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea. 

N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie fără numai în Tine, Dumnezeule. Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi” şi: „orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”. De aceea, îndrăznind să Te chem: Păzeşte-mă de orice prihană a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să Te rog cum se cuvine. Binecuvintează această zi pe care ai dat-o slugii Tale nevrednice.

Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta.

Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără păcat.Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.

Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice porniri care nu găsesc bună plăcere înaintea Ta şi-l rănesc pe semenul meu. Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei.

Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultimea mea răsuflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, ca poruncile Tale să fie singură lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.
Doamne, rogu-Te, ai milă de mine. Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari. Dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea.

Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la faţa Ta din pricina nevredniciei mele. Ci sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea.

Da, Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi conştiinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-ţi pot aduce pocăinţă după vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e oarbă încă.

Când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii Mele, dă-mi de veste dinainte ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale. Curăţeşte-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată.

Doamne, în mare mila Ta şi necuprinsa Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea!”


Articole Asemănătoare
1116

Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oameniii pentru a fi iubiţi!

  “În timp ce un om isi schimba roata la maşina nouă, baietelul lui de 4 ani a luat o piatra ascuţită si a inceput sa zgârie aripa maşinii. Mânios, barbatul l-a lovit peste mânuţă de multe ori, fără să-şi dea seama ca avea în mână o cheie. La spital, copilul si-a pierdut toate degetele […]

Articole postate de același autor
662

Un bărbat din Drochia a furat din biserică ca să meargă la jocurile de noroc

Astăzi se fură şi din biserică fără nici un pic de remuşcare a conştiinţei. E grav! Am ajuns prea departe în fărădelege! De asta se spune că unde sfârşeşte legea începe tirania! Preot Octavian Moșin A furat bani dintr-o biserica pentru a-i pierde la jocurile de noroc. Un barbat de 37 de ani din Drochia […]



Urmăriți-ne pe Facebook!