Astazi eram necăjită pentru că iarăşi simţeam pe pielea mea că nu pot obţine uşor ceva ce îmi doresc mult şi la care depun mult efort ca să reuşesc. O femeie nemţoaică mi-a zis urmatoarele cuvinte : "Gândeşte-te la firul de iarbă pe care îl vezi ieşind afară prin pământ, uneori trecând chiar prin asfalt. E atât de gingaş şi totuşi razbate cumva, într-un timp lung, să iasă de sub pământ şi de sub asfalt, rămânând totusi la fel de gingaş şi de delicat. Dacă s-ar lupta şi acest fir de iarbă ca tine, şi şi-ar dori din răsputeri să iasă cât mai repede de sub pământ, s-ar frânge cu totul, pentru că vezi cât de delicat e. Aşa este şi cu oamenii şi în viaţă. Oamenii nu au răbdare să crească natural. Nu te mai constrânge singură luptând cu tine însuţi prin dorinţa de a reuşi şi a nu eşua, căci paradoxal, asta te face să stagnezi şi uneori chiar să mergi înapoi. Lasă-te să cresti natural, delicat, cu răbdare şi blândeţe. Fără să grăbeşti lucrurile, fără forţă, fără dorinţa de ajunge mai repede la rezultat şi astfel o să răzbaţi la lumină, precum firul de iarba."
