Actualitate

Puterea lui Dumnezeu se arată în slăbiciune…

337

Iți mai aduci aminte cum ai fost învățat să scrii când erai mic? Mama ți-a pus un creion în mână, ți-a luat mâna ta în a ei și a început s-o miște. Iar fiindcă nu aveai nici o idee în legătură cu ceea ce voia să facă, ți-ai lăsat mâna complet liberă în mâna ei. Acesta este lucrul pe care-l înțeleg prin puterea lui Dumnezeu care se arată în slăbiciune. Te poți gândi la asta ținând cont de felul în care lucrează pânza unei ambarcațiuni. O pânză poate fi folosită pentru manevrarea unei bărci numai pentru că este atât de moale. Dacă în loc de o pânză pui o scândură tare, nu vei mai reuși să-ți conduci barca; slăbiciunea pânzei este cea care o face atât de receptivă față de vânt. Același lucru este valabil și pentru mănușa de armură și mănușa chirurgicală. Cât de tare este prima, și cât de subțire este a doua, și totuși, în niște mâini pricepute poate săvârși minuni, tocmai pentru că este atât de fragilă. Deci unul dintre lucrurile pe care Dumnezeu încearcă să ne învețe este de a înlocui cantitatea amăgitoare și minuțioasă de forță turbulentă cu care ne manifestăm în mod obișnuit, cu această slăbiciune a predării, a abandonării în brațele lui Dumnezeu.

Mitropolitul Antonie de SurojȘcoala rugăciunii, ediția a doua, Traducere din limba engleză de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, p.55


Articole Asemănătoare
6283

Trupurile fără capete …

Odată, un preot a avut o vedenie în timp ce slujea Sf. Liturghie. Biserica era plină de credincioși. Vede o mulțime de trupuri fără capete, iar în alt loc câteva capete fără trupuri. Neînțelegând el această vedenie, apare un înger al Domnului care îi tâlcuiește înțelesul ei. Astfel, îngerul îi spune că acei oameni pe […]

Articole postate de același autor