Puiul mamei, te-am iertat!

4409

Era o biată mamă tânără. A murit soţul ei în război cu perşii. Era din Grecia şi i-a rămas un copilaş. Ea, femeie serioasă, cu frica lui Dum­nezeu, a hotărât în inima ei să nu se mai căsătorească.

A dus viaţă cinstită, în curăţie, în post, în milostenie, în cercetarea bisericii şi a crescut copilaşul ăsta. Toată mângâierea ei era copilul.

Aşa l-a crescut biata mamă dintr-o fărâmătură de carne, cu multă dragoste, ca o mamă când are unul singur şi când nu are, mai ales, nici soţ. L-a învăţat şcoală, mă rog, ţinea la el ca la ochii din cap. Dar, crescând copilul, creştea şi grija mamei.

Aşa a trecut tinereţea copilului şi a făcut armata. Mama, până la armată, l-a crescut ca pe o fată mare în casa ei. Era cel mai cinstit din tot satul, cel mai cuminte. Nici un cuvânt n-a zis împotriva mamei, nici n-a mâhnit-o vreodată; nimic nu făcea ceva fără sfatul mamei.

Dar, o, răutatea lumii! Când a venit din armată, i s-a schimbat mintea. A început să nu mai asculte de mama. A început să nu-şi mai arate dragostea faţă de mamă ca mai înainte; se ducea seara prin sat şi venea tot mai târziu. Mama se topea de scârbă acasă. Aprindea candela la Maica Domnului şi făcea metanii: „Maica Domnului, păzeşte-l!” Şi când venea Ioan mai târziu, că Ioan îl chema, îi zicea:

- Dragul mamei, Ioane, unde ai stat tu aşa de târziu, că mare scârbă am avut? Uite, ai mâncare caldă, ai camera ta grijită. Eu am plâns, că tu n-ai fraţi; te va fi întâlnit cineva, ai fi greşit sau nişte oameni răi te-or bate.

Dar el a început, ca niciodată, să vorbească împotrivă:

-Mamă, lasă-mă în pace! Ce mă păzeşti ca pe copii? De acum înainte eu ştiu să mă port în lume!

Niciodată nu vorbise el aşa. Mama se topea când auzea.

-Vai de mine, dragul mamei! Dar eu pentru că te urăsc îţi spun asta? Eu te iubesc! Dar mă tem, că numai pe tine te am, singura mea nădejde! Dacă nu te mai văd, mai bine să mor şi eu!

Să vedeţi ce s-a întâmplat.

În satul vecin era o fată rea, blestemată, unde trăgeau mai mulţi. A început să se ducă şi el acolo. Mamă-sa nu ştia nimic.

-Unde te duci tu? l-a întrebat ea. Eu am auzit că te duci la vrăjitoarea aceea. Vai mie, mai bine muream, decât să aud aceasta!

El, în loc să asculte, a zis:

-Lasă-mă, mamă! Ce mă păzeşti? Eu ştiu să-mi port căciula de-acum!

Niciodată în viaţă nu vorbise aşa cu mama lui. Iar ea se topea de plâns, că nu mai avea ce să-i facă. Ce s-a întâmplat? Blestemata aceea de vrăjitoare a auzit de la alţii că mama lui nu-l lasă să vină pe la dânsa. Odată, mergând el la casa ei, i-a spus:

-Ia ascultă, măi! Să-mi spui drept, pe cine iubeşti mai mult? Pe mine sau pe mama ta?

El, fermecat la minte de muierea aceea blestemată, stă oleacă şi zice:

-Pe tine te iubesc mai mult!

-Eu nu cred! a zis ea. Du-te acasă şi, dacă mă iubeşti pe mine mai mult decât pe mă-ta, în noaptea asta să vii cu inima mamei tale la mine! Faci aşa sau nu?

A stat oleacă şi, îndemnat de satana, a zis:

-Şi aceasta o fac!

Şi s-a dus din faţa ei şi a venit acasă. Mama, săraca, îi pregătise mâncarea, îi încălzise camera şi plângea la Maica Domnului să-l aducă sănătos acasă. Iată ce pregătea mama pentru dânsul şi iată ce pregătea el pentru mama lui!

Ce contrast era aici? Ce fărădelege nemaipo­menită? Mama îl aştepta plângând, să-l păzească Dumnezeu de primejdii şi el vine să-i scoată inima.

Vine acasă. Trecuse de miezul nopţii. Mama i-a ieşit în cale:

-Dragul mamei, dar acum se vine? Vai, multă grijă am avut de tine!

El nu vedea nimic. Se uita în stânga şi-n dreapta prin casă, după cuţit. Şi vede cuţitul cel mare din bucătărie. Ia cuţitul în mână, o ia pe mamă de grumaz, să nu răcnească, şi o junghie în inimă.

Biata mamă s-a dus! Sângele a înăbuşit-o, s-a stins mama cea scumpă care se jertfea pentru el!

Ce-a făcut? Auzi până unde l-a dus satana! A spintecat sânul stâng al mamei, a scos inima mamei, a pus-o într-un castron, a spălat-o de sânge, a îmbrăcat-o pe mamă-sa cu haine de moarte, a culcat-o pe pat, a încuiat uşa şi a luat inima mamei lui în basma şi a pornit prin pădure să o ducă vrăjitoarei, ca să-i arate că o iubeşte mai mult.

Aţi văzut, când merge un om repede prin pădure, dacă-i pădurea deasă, te lovesc crengile. El mergea repede, ca până la ziuă să vină înapoi, să nu afle nimeni crima pe care a făcut-o, şi totodată s-o încredinţeze pe aceea că o iubeşte mai mult decât pe mama lui.

Mergând el repede cu inima mamei într-o basma albă, o creangă din pădure s-a arcuit şi l-a lovit peste ochiul drept; şi-l durea şi a pus mâna la ochi. Atunci aude din inima mamei, care era în basmaua albă: „Puiul mamei, te doare rău?”

Atunci de abia s-a trezit el! „Vai, mamă, cum am ajuns până aici? Unde sunt eu? Unde mă duc? Mamă scumpă, mamă bună, cum ţi-am scos inima ta de la loc şi încă te mai doare pentru durerea ochiului meu?” Şi a început a plânge groaznic. Atunci a văzut că-i fermecat şi s-a întors înapoi, când a auzit glasul mamei din inimă: „Puiul mamei, te doare rău?”

A venit acasă - mai era un ceas-două până la ziuă -, a desfăcut pieptul mamei, a pus inima la locul ei şi apoi a început să strige tare că a murit mama lui. Se făcea ziuă şi au auzit vecinii.

-Ce-i, măi Ioane?

-A murit mama!

-Dar cum se poate?

-Mama mea a murit! Mama mea a murit!

A venit lumea să-l mângâie, dar el nu se putea mângâia, că mai era un semn dumnezeiesc. Din sfert în sfert de oră, unde se ducea, auzea glasul mamei: „Puiul mamei, de ce m-ai omorât?” Când auzea glasul mamei, era cea mai grea pedeapsă pentru el!

Atunci toată lumea se mira, oare de ce plânge el aşa de disperat după mama, că de obicei bărbaţii sunt mai tari de fire! Dar el ştia de ce plânge, că auzea glasul mamei care îl mustra cu milă: „Puiul mamei, de ce m-ai omorât?”

Ce s-a întâmplat? S-a dus repede la două bătrâne şi le-a adus să o scalde pe mama. Când a scăldat-o, a văzut că este junghiată în inimă:

-Măi Ioane, mama ta a fost junghiată!

El, când a auzit, s-a topit de plâns, că ştia cine a junghiat-o. A îmbrăcat-o, după trei zile a înmormântat-o; dar el, în loc să se liniştească, mai tare plângea şi bocea, încât toată lumea zicea: „Iată cât de mult a iubit el pe mama lui!” Dar el ştia şi auzea glasul mamei mereu, mereu, care îl mustra şi zicea: „Dragul mamei, de ce m-ai omorât?”

După ce şi-a pus mama în mormânt şi-a adus aminte şi zicea, plângând, în casă: „Mamă scumpă, mamă bună, cum te luptai tu cu mine! Cum te luptai să mă scoţi din ispite, să mă duci la mănăstire, şi acum am rămas singur!”

Ce-a pus Dumnezeu în mintea lui? Să se ducă singur la un duhovnic de mănăstire şi să se spovedească: „Mă duc, că mama săraca voia să mă scoată din ispite şi eu nu cunoşteam atunci! Mă duc eu!”

A încuiat uşile şi s-a dus la un mare duhovnic al unei mănăstiri şi a căzut cu faţa la pământ:

-Părinte, eu sunt cel mai rău om din lume, cel mai mare criminal!

Bătrânul l-a liniştit, i-a citit molitfa de spove­danie, l-a spovedit, şi el i-a spus duhovnicului cum a omorât pe mama lui bună. Iar duhovnicul, om înţelept, i-a zis:

-Fiule, nu te deznădăjdui de mântuirea ta! Dar să ştii că cine omoară pe mama sau pe tata, treizeci de ani nu poate lua Sfintele Taine!

Părinte, a zis el, dar altceva se întâmplă. Aud glasul mamei de câteva ori pe ceas, care zice: „Puiul mamei, de ce m-ai omorât?”

Şi a zis duhovnicul:

-Tot bine vrea să-ţi facă, ca să-ţi aduci aminte de crima pe care ai făcut-o şi să te pocăieşti, ca măcar, dacă nu te-a avut în lumea asta, să fii cu dânsa dincolo!

-Cum să mă pocăiesc, părinte?

-Iată cum, fiule. Dacă vrei să te faci călugăr, canonul se scade la jumătate, adică la 15 ani!

-Mă duc! Nu-mi mai trebuie căsătorie, numai să mă ierte Dumnezeu!

-Du-te, fiule, plânge-ţi păcatul şi te va ierta Dumnezeu!

-Mă duc, părinte!

A vândut toate, şi-a luat două rânduri de haine, a dat casa de pomană la o văduvă şi s-a dus la o mănăstire de pe malul Iordanului. Aici a bătut în poartă.

-Ce doreşti, frate?

-Am venit să-mi plâng păcatele! Oare mă primeşte părintele stareţ aici?

-Primim, doar mănăstirea este spital duhovni­cesc pentru orice păcătos. Mănăstirea îi vindecă pe toţi!

L-a primit, şi ca nou începător l-a pus la încercare la cele mai grele ascultări. La bucătărie, la trapeză, la grădină, la îngrijirea bolnavilor, la slujba dobitoacelor. El făcea cu atâta dragoste, şi numai plângând, aducându-şi aminte de păcatele lui şi cum şi-a omorât mama.

Dar, pe măsură ce se pocăia el în mănăstire şi făcea ascultare, glasul mamei venea mai rar. La câteva zile îl mai auzea. Mai târziu, la câteva luni, duhovnicul i-a spus:

-Cu cât glasul mamei vine mai rar, cu atât Dumnezeu se apropie de tine, că mama vrea să te aducă la cer, că-i pare rău că te-a pierdut în lumea asta! Ea tot mamă a rămas!

-Părinte, a întrebat el, ce canon mai aspru să fac eu ca Dumnezeu să mă ierte mai repede?

-Fiule, să mănânci doar o dată în fiecare z: mâncare fără untdelemn trei ani de zile, să fac:

câte cinci sute de metanii pe zi şi să zici psalmul 50 de câte ori vei putea mai mult pe zi.

-Fac, părinte!

Pe lângă ascultarea grea, numai sâmbăta şi Duminica venea de două ori la masă, în celelalte zile mânca o dată în zi, mâncare fără untdelemn, vin nu gusta deloc şi a făcut trei ani acest canon.

Călugării se minunau de dânsul, cu câtă dragoste face ascultare şi canon, că ei nu ştiau taina lui: „Măi, acela are dar de la Dumnezeu, că zilnic plânge!”

La trei ani de zile, înainte de Florii, a venit el la duhovnic să se mărturisească. Iar duhovnicul i-a spus:

-Frate Ioane, cum mai stai? Mama te mai cercetează?

-Părinte, mai rar. Parcă aş dori s-o aud mai des, dar mai rar se aude!

El a slăbit de atâta post. Trei ani de zile mâncare fără untdelemn, cinci sute de metanii pe zi şi ascultarea grea în mănăstire, şi atunci a zis duhovnicul:

-Frate Ioane, iată vine săptămâna Sfintelor Patimi. De la Florii până în ziua de Paşti să nu guşti nimic, nici apă, nici mâncare, iar în sâmbăta Paştilor să vii la mine.

Şi a venit în sâmbăta Paştilor foarte slăbit, dar vesel oarecum, că Duhul Sfânt, după măsura pocă­inţei, îl bucura.

-Iată, frate Ioane, noi mergem la slujba învierii la noapte, tu însă să nu vii la biserică.

-Dar ce să fac, părinte?

- Du-te în chiliuţa ta, pregăteşte-ţi candela, pune-i untdelemn, pune fitil şi n-o aprinde. Roa-gă-te la Dumnezeu şi pomeneşte şi pe mama ta, că ea este martiră şi are mare trecere la Dumnezeu să te ajute cu rugăciunea. Şi dacă va fi un semn şi ţi se va aprinde candela singură, să ştii că te-a iertat Dumnezeu şi mama ta de tot păcatul.

El s-a dus în chilie - nu mâncase de la Florii nimic -, s-a pus cu faţa la pământ şi a început să se roage: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, pentru rugăciunile Preasfintei Maicii Tale şi ale mamei mele!”

Şi aşa s-a rugat patru ceasuri, cu multe lacrimi şi, văzând că nu-i nici un semn şi trebuia să iasă cu învierea, s-a aruncat în chipul crucii şi striga cât putea la Mântuitorul, la Maica Domnului şi la mama lui să-l ierte şi să-i dea un semn de mângâiere că l-a iertat.

Când se trăgeau clopotele pentru înviere şi toţi călugării ieşeau afară, deodată, o lumină dulce a umplut chilia lui şi s-a aprins candela singură. Îar de la sfintele icoane s-a auzit un glas: „Puiul mamei, te-am iertat!”

După atâta jertfă, mama bună tot mamă a rămas! În loc ca el să facă treizeci de ani de pocăinţă sau cincisprezece în mănăstire, în trei ani de zile mama l-a iertat. L-a adeverit prin aprinderea candelei. După ce a omorât-o, după ce a suferit martiriul din mâna lui, ea tot cu inimă ce mamă a rămas.

„Ne vorbeşte Părintele Cleopa – vol.VII”, Ed. M-rea Sihăstria, 2004, p.71-82


Articole Asemănătoare
519

Ce răspunzi când te cheamă Hristos?

Către sfârșitul mileniului, monahii din Sinai au descoperit moaștele Sfintei Mucenițe Ecaterina din Alexandria. Potrivit legendei, ea era o tânără de o inteligență deosebită, care studiase filosofia greacă și romană și era o prezență obișnuită în marea bibliotecă a Alexandriei. Într-o zi, pe când citea în bibliotecă, a adormit și a visat o femeie frumoasă […]

Articole postate de același autor
5364

12 reguli pentru un creștin

Părintele Andrew Stephen Damick, slujitor al bisericii Sfântul Pavel (SUA) a elaborat 12 reguli pe care ar trebui să le respecte un creștin-ortodox. Vă îndemnăm să le citiți, dar și să vă expuneți părerea, dacă sunteți de acord cu această listă sau ea ar mai trebui îmbunătățită. Un bun creștin: 1. Participă la slujbe cât […]