Preotul și țigara…de Părintele Partenie din Chios

1507

Părintele Partenie s-a născut în 1815 în satul Dafnona din Insula Chios. Înca din copilărie a lucrat în comerț, călătorind adesea între Chios, Smirna si Constantinopol. După ce soția sa a trecut la cele veșnice, părintele Partenie a urcat pe vârful Muntelui Penthodus, cu binecuvantarea duhovnicului său, unde s-a nevoit lângă o biserică părăsită închinată Sfântului Apostol si Evanghelist Marcu. Dupa o vreme, prin voia lui Dumnezeu, a descoperit o peșteră în partea de sud-est a muntelui, unde a hotărât să-și continue nevoințele ascetice. Aici a trăit în post, privegheri și rugăciune zi si noapte. Părintele Partenie din Chios a trecut la cele veșnice pe 8 decembrie 1883.

Nicodim de la Sfântul Munte spunea că țigările sunt o « iarbă scârboasă », asfel Părintele Partenie îi îndemna pe enoriași să nu mai fumeze. Mai ales că fumatul dăunează trupului care este « templu al Duhului Sfânt » iar țigările și tutunul în general, spunea el, sunt "tămâia diavolului". Părintele încerca să-i convingă pe oameni că fumatul este dăunător și nociv nu numai organismului , ci este deasemenea un inconvenient pentru restul slujitorilor. Dar îndeosebi, acest lucru este inadecvat chiar rușions pentru un preot.

« Odată, părintele Partenie a văzut un preot care fuma pe ascuns, și-i zise: « Știu eu cu ce fel de tămâie tămâiați dvs! Trebuie să simți fie mirosul tămâiei, fie mirosul țigărilor, pentru că tămâia și țigările împreună nu au un miros tocmai plăcut! »

Părintele ținea să spună că fumatul nu corespunde preoțimii și dacă un slujitor fumează, ar fi mai mai bine să rămână laic.

Toată lumea este conștientă acum de consecințele nefaste ale fumatului.

Fie ca aceste sfaturi ale Părintelui Partenie să fie de folos tuturor oamenilor de bună credință.

sursa http://vie-orthodoxe.blogspot.md/

traducere Victoria Botnari


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
159

Adevărul a fost prima armă cu care au luptat şi au biruit primii creştini

Ne spune Apostolul să luăm „sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu”; iar puterea acestei săbii ne-o arată Scriptura în altă parte, unde zice: „Cuvântul Meu nu este oare ca focul – zice Domnul – şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?”. Şi totuşi, în pofida tuturor aparenţelor, îndrăzneala creştină, războiul, armele şi săbiile creştine, curajul şi eroismul creştin […]



Urmăriți-ne pe Facebook!