După căsătorie, dacă se nasc copii, vom vedea şi aici aceeaşi nebunie şi multe obiceiuri care te fac să râzi. Într-adevăr: când vine vremea să se pună un nume copilului, nu-i dau un nume de sfânt, cum obişnuiau cei de demult, ci aprind lămpi şi le dau nume. Apoi copilului îi dau numele lămpii care a ţinut cel mai mult, zicând că aşa va avea viaţă lungă.
Iarăşi, dacă se întâmplă ca pruncul să moară, şi se întâmplă des, mult se mai distrează vicleanul că i-a înşelat ca pe nişte copii fără minte. Ce să mai spunem despre talismanele şi despre clopoţeii de la mână sau despre aţa roşie şi celelalte, toate lucruri prosteşti? Lângă copil nu trebuie să punem nimic altceva decât crucea care îl va apăra. Astăzi se pare că-L dispreţuim pe Acela Care a reuşit să întoarcă la Dumnezeu lumea întreagă, Care i-a dat lovitura mortală diavolului şi i-a nimicit toată puterea. În schimb, încredinţăm ocrotirea şi siguranţa copilului unei aţe, unui fir sau altor asemenea talismane. Să mai spun şi ce poate fi mai de râs decât acestea?
Femeile, doicile sau servitoarele iau noroi după baia copilului şi îi fac cu degetul un semn pe frunte. Îl ung cu nămol, iar dacă cineva întreabă la ce foloseşte, îi răspund că alungă piaza rea, deochiul şi pizma. Ca să vezi! Puterea nămolului şi puterea lutului, ce mare e! Alungă toată oştirea diavolului!
Spune-mi, tot nu vă ruşinaţi, tot nu vreţi să înţelegeţi odată pentru totdeauna că acestea sunt capcanele vicleanului, că încă de la naştere încearcă să-şi vâre vicleşugurile? Şi dacă noroiul poate alunga deochiul, de ce nu ţi-l pui tu pe frunte? Doar eşti bărbat în toată firea şi ai mai păţit-o. Pe tine te pizmuiesc ceilalţi mult mai mulţi decât pe copil. Şi de ce nu te ungi peste tot cu nămol? Dacă pe frunte are atâta putere, de ce nu-ţi ungi tot corpul? E de tot râsul. E o comedie diavolească. Nu numai că îi face de batjocură pe cei ce se lasă înşelaţi, dar îi şi duce în iad. Dacă o făceau idolatrii, închinătorii la idoli, nu ne-am fi mirat, dar s-o facă, o asemenea urâciune, cei ce se închină crucii şi se împărtăşesc cu Sfintele Taine şi citesc şi discută lucruri atât de înalte, chiar că e de plâns.
Dumnezeu te-a cinstit cu mir duhovnicesc şi tu îl spurci pe copil cu tină? Dumnezeu ţi-a dat toată cinstea şi tu te necinsteşti singur? În loc să-ţi faci pe frunte semnul crucii, care te ocroteşte şi te face nebiruit, tu te lepezi de toate şi te cobori până la prostia diavolească? Chiar dacă unii socotesc că toate acestea sunt neînsemnate, să afle că sunt pricină de mari rele şi necazuri şi că nici sfântul apostol Pavel nu a crezut potrivit să treacă cu vederea lucrurile mici.
Spune-mi, cum îl dai pe copil în mâinile preotului? Cum ai pretenţia să fie însemnat cu semnul crucii pe frunte de mâna preotului când tu mai înainte l-ai mânjit cu tină?
Nu, nu faceţi asta, fraţilor! Încă de când se naşte, să apăraţi copilul cu armele duhovniceşti şi să-l învăţaţi să-şi facă singur, cu mânuţa lui, pe frunte semnul crucii şi până va putea el singur, faceţi-l voi. (Omilia a XII-a la Epistola I către Corinteni)
Din Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinții și educarea copiilor, traducere de Ieromonahul Benedict Aghioritul, Editura Agapis, București, 2007, p. 25-27
