Actualitate

Patriarhul Ecumenic: Sunteți copiii erei Facebook și Instagram, dar deprinderile acestei epoci nu vă lasă să vă bucurați de comunicarea cu persoana celuilalt

3522

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a primit vineri la reședința sa patriarhală pe elevii, profesorii și ceilalți participanți la cea de a șasea Conferință Internațională a Elevilor, care are loc la Liceul Zografion din Constantinopol și care este dedicată scriitorului constantinopolitan Yiorgos Theotokas.

Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Ecumenice remis Agenției de știri Basilica, după oficierea stării a patra a acatistului Bunei Vestiri, Patriarhul Ecumenic a adresat cuvinte părintești elevilor care au venit din mai multe țări pentru a participa la conferința internațională.

„Eu, Patriarhul vostru, părintele vostru duhovnicesc, sunt profund emoționat să vă primesc aici în Fanarul istoric, pe voi, tinerii plini de speranță, viitorul neamului nostru. Pe chipul fiecăruia dintre voi, în ochii voștri plini de viață, văd o luptă. Această luptă nu este alta decât cea a visurilor și aspirațiilor voastre cu valurile tumultuoase ale pesimismului epocii moderne. Sunteți tineri, aveți viziuni, planuri, vă faceți visuri pentru viitor. Visați și în același timp vă confruntați cu cea mai rea față a unei societăți cu numele care privează omul de bucuria comuniunii ființiale cu aproapele”, a spus vineri Patriarhul Bartolomeu.

„Sunteți copiii erei Facebook și Instagram, dar deprinderile epocii nu vă lasă să vă bucurați de comunicarea cu persoana celuilalt! Acest lucru se întâmplă, iubiții mei prieteni, deoarece comuniunea cu celălalt înseamnă interacțiune, chenoză, golirea de egoism, înseamnă jertfă. Comuniunea dintre persoane nu este ușoară, dar nici imposibilă. Adevărata comuniune, adevărata comunicare umană este marele adversar al egoismului. Din nefericire, noi, mai marii voștri, v-am abandonat la ecranul unui laptop, v-am luat din mâini mingile și v-am oferit telefoane moderne, v-am adunat din zona rurală, v-am stivuit în orașe de ciment și v-am introdus într-o realitate virtuală. Vă trimitem la programe de instruire și la activități extracurriculare pentru a deveni oameni de știință, dar am uitat să vă învățăm că adevărata formare este omenia, este iubirea de Dumnezeu, de aproapele și de mediul înconjurător, de întreaga creație. Această formare este deplina și adevărata poezie și literatură a neamului omenesc”.

În cuvântul său, Patriarhul Ecumenic a făcut referire la Maica Domnului despre care a spus că „înaintea privirii ei curate se dizolvă orice răutate și orice mișcare mincinoasă a inimilor noastre”.

„De aceea, după vrednicie, o fericim și acum și pururi și ne întoarcem la ea ca să fie mijlocitoarea păcii, reconcilierii, a comuniunii pline de iubire și a coexistenței noastre civilizate, a acceptării fratelui nostru așa cum este și pentru a dobândi Împărăția Cerurilor”, a spus Patriarhul Bartolomeu făcând referire la Acatistul Bunei Vestiri, citit conform tradiției grecești în fiecare vineri din săptămânile Postului Mare.

Sanctitatea Sa i-a îndemnat pe elevi să-și deschidă inimile pentru a se umple de lumină și speranță.

Îndemnându-i pe copii să iubească studiul și educația, Patriarhul Ecumenic le-a spus să formeze în sufletele lor „cea mai minunată icoană umană: Domnul nostru, Dumnezeu-Omul, Care a trecut prin Pătimire și Cruce pentru a învia împreună cu El neamul omenesc și întreaga Sa creație”.

sursa http://basilica.ro


Articole Asemănătoare
5415

Mire pământesc pentru prietena mea

Prietenia sinceră este cu adevărat un dar care nu poate fi preţuit. Doar cel care s-a bucurat de o prietenie adevărată cunoaşte bucuria împărtăşirii frumu­seţii şi a durerii, uşurarea întristării, bogăţia mângâierilor care vin prin sufletul prietenului. Valoarea unei îmbrăţişări cu adevărat sincere. Mă durea tristeţea prietenei mele. Îşi dorea mult să se căsătorească, să […]

Articole postate de același autor
149

Canonizarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu – Bodoni

La data de 3 septembrie 2016, vrednicul de pomenire Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, va fi trecut în rândul sfinților. Tomosul de canonizare se va citi la Mănăstirea Căpriana, locul de veșnică odihnă a Mitropolitului. Anterior canonizării va avea loc deshumarea moaștelor celui care deja se bucură de o evlavie deosebită în rândul creștinilor care […]