Actualitate

Oriunde există iubire înlăuntrul căsătoriei, nici un fel de pericol nu va putea să o influenţeze

6198

Iubirea cea adevărată şi neschimbătoare, care ne este poruncită de Dumnezeu, poate să fie pusă în lucrare şi să aducă roade. Toate cele din jurul nostru sunt curgătoare, nestatornice şi se mişcă continuu. Ce anume rămâne neschimbat în societate, în înrudirile şi în colaborările dintre oameni? Numai în căsătoria legiuită stăpâneşte dragostea curată şi dezinteresată, deoarece, potrivit poruncii dumnezeieşti, „ceea ce Dumnezeu a unit, nimeni nu trebuie să despartă”.

Unitatea celor doi soţi a fost consacrată de la începutul zidirii. Nu există greşeli în creaţie, de vreme ce Sfânta Scriptură mărturiseşte că „a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi, iată, erau bune foarte”. Dumnezeu a prevăzut căderea omului şi modul înmulţirii lui şi de aceea a impus unitatea celor doi întru unul, pentru ca să fie ţinut ipostasul vieţii prin iubire. Acel „iar femeia bărbatului de la Domnul se rânduieşte” (Pilde 19, 14) se referă la credincioşi, în care este pusă în lucrare voia Lui. În Vechiul Testament Dumnezeu i-a condus pe credincioşii Săi slujitori la unitatea adevăratei căsătorii şi le-a prezentat-o ca model, în cea mai de jos lipsă de învăţătură şi neştiinţă care domnea în vremurile de atunci.

Oriunde există iubire înlăuntrul căsătoriei, nici un fel de pericol (zguduitură) nu va putea să o influenţeze, nici chiar socrii! Am silit, dacă ni se permite expresia, pe unii soţi ideali la o vârstă matură să ne lămurească din propria lor experienţă care este elementul necesar al căsătoriei, şi nu ne-au ascuns ce este dragostea. Doamne de neam bun ne-au descoperit, de asemenea, că: „Pe noi, ca femei, nimic altceva nu ne linişteşte şi nu ne aduce pacea, decât simţirea că soţul nostru ne iubeşte cu adevărat, numai pe noi. Din păcate, ca femei, suntem suspicioase, influenţate fiind de mediu”.

Este nevoie de atenţie în faţa înrâuririi, ca să nu spun impunerii, părinţilor şi a mediului, de unde şi socrii au primit un nume rău. 

Din Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, p. 125-126


Articole Asemănătoare
13394

Au venit banii, a plecat fericirea…

Nu vă comparaţi viaţa de familie cu a celor din jur. Suntem diferiţi, viaţa şi bucuriile fiecăruia dintre noi nu pot fi la fel. Cu atât mai mult nu e cazul să invidiem şi să ne facem viaţa amară doar de atât, că nouă ne lipsesc unele bunuri, pe care le au alţii. Pe cineva […]

Articole postate de același autor
1647

Vizita de lucru a reprezentanților conducerii Organizației Umanitare Hilfe für Osteuropa la Spitalul Raional Edineț

16 ianuarie 2018, Prea Sințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat împreună cu doamna Ursula Honeck și membrii delegației Organizației Umanitare „Hilfe fur Osteuropa” aflați în vizită în Eparhia noastră, Spital Raional Edineț, pentru a lua cunoștință de modul cum a fost folosit ajutorul umanitar și mobilierul destinat acesteia. Aici înalții oaspeți au […]