O lecţie de viaţă…

9252

Se spune că odată, doi buni prieteni şi-au stricat prietenia doar pentru că unul dintre ei nu a avut grijă de maşina celuilalt. Se pare că o luase cu împrumut ca să-şi rezolve o problemă şi dintr-o mică neatenţie a lovit-o de un stâlp.

În momentul în care acesta îi duse maşina prietenului său, cu promisiunea că o să se ocupe el de reparaţia acesteia, nu a avut parte de o reacţie pozitivă, din contră, prietenul său bun s-a comportat foarte urât cu el, jignindu-l şi strigându-i că prietenia lor nu mai există, “cum ai putut să-mi loveşti maşina, eu pentru asta ţi-am dat-o, nu ştii câţi bani am investit în ea?”. A încercat să îi explice că nu a avut această intenţie şi mai ales că a încercat să evite un copil care a ieşit brusc în stradă, însă nimic, nici o explicaţie şi nici suma de bani oferită nu l-au înduplecat pe acesta.

Până într-o zi când a primit o scrisoare de la cel mai bun prieten al său, prietenul care îi lovise maşina şi pe care l-a evitat aproape un an. Uimit, dar cuprins de curiozitate, decide să citească scrisoarea.

Bunul meu prieten,

Dacă citeşti aceste rânduri înseamnă că eu nu mai sunt. O boală grea m-a răpus. În ziua când ţi-am lovit maşina am aflat că sufăr de cancer şi că şansele la viaţă sunt foarte mici. Eram atât de supărat atunci, încât în momentul în care acel copil mi-a sărit în faţă, am intrat uşor cu maşina în stâlp. Bine că nu aveam viteză şi că am putut să evit acel copilaş. Am fost tare mâhnit că nu m-ai lăsat să te ajut, era greşeala mea pe care eu trebuia să o repar. 
Îmi cer ietare dragul meu prieten pentru greşeala mea, îmi cer iertare că nu te-am mai căutat în tot acest timp dar am făcut-o din dorinţa de a-ţi respecta deciza şi de a nu te supăra mai tare. Ne ştim din copilărie şi pentru mine ai fost şi vei rămâne mai presus de prieten, vei rămâne fratele pe care nu l-am avut niciodată, de aceea îţi doresc o viaţă frumoasă şi plină de iubire, iar eu te voi veghea la fiecare pas!

Cu drag, prietenul tău!

Citind aceste rânduri şi-a dat seama că lacrimile deja picau una, câte una, lăsându-i urme pe obraz dar şi în suflet. Unde să se mai ducă şi cui să-i mai ceară el iertare pentru comportamentul său. Prietenul său l-a învăţat cea mai dură lecţie, cea a iertării şi a iubirii necondiţionate şi de atunci a avut grijă mai mult ca niciodată de cei din jurul său…

Viaţa e imprevizibilă, nu se ştie ce aduce, însă niciodată să nu puneţi preţ pe bunurile materiale mai mult decât pe sentimentele de iubire şi recunoştinţă faţă de cei dragi vouă…

Sursa: jurnalspiritual.eu


Articole Asemănătoare
1297

S-a împlinit planul demonilor lui Satan asupra omenirii?

Satan a organizat o conventie mondiala cu toti demonii sai. Odata ce s-au adunat toti inaintea lui a luat cuvantul si le-a zis: Nu putem pe crestini sa-i oprim sa mearga la Biserica, sa citeasca Biblia si sa descopere cuvantul… Nu avem nici o putere sa oprim relatia intima pe care o au cu Salvatorul […]

Articole postate de același autor
144

Prăznuirea Icoanei făcătoare de minuni ,,Potolește Întristarea mea” la mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva” Hîncu

Cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, la mănăstirea Hîncu zilnic se savîrșesc două Sfinte Liturghii la miezul nopții și alta diminiața, la fel și astăzi în ziua prăznuiri icoanei Maicii Domnuui ,,Potolește Întristarea mea” și a Sf. Grigore Teologul, sa savărșit Sfînta Liturghie la miezul nopții de către duhovnicul mănăstirii Arh. Pavel […]