Părintele Nicodim punea mare accent pe răspândirea cărţilor bune, ortodoxe, în rândul credincioşilor. Uneori zicea către fiii săi duhovniceşti:
– O carte bună, creştinească, este un înger al lui Dumnezeu, căci te învaţă să-L cunoşti şi să-L iubeşti, să descoperi frumuseţea vieţii în Hristos, să iubeşti pe oameni, să te fereşti de păcat şi să te îngrijeşti de mântuirea sufletului. Dacă în viaţă agoniseşti cărţi sfinte în locul banilor, urmaşii s-ar folosi de pe urma lor; iar dacă le-ar vinde, tu nu vei pierde folosul lor şi ţi se va socoti ca o milostenie sufletească, pentru că oriunde vor ajunge cărţile sfinte, vor răspândi lumină şi vor aduce sufletele la cunoştinţa de Dumnezeu. Iar dacă vor rămâne după tine bani sau averi şi urmaşii le vor cheltui în păcate, nu numai că nu te vei folosi cu ceva, ci vei fi găsit vinovat că, prin zgârcenia şi lăcomia ta, ai dat urmaşilor prilej de păcate.
Dacă faci praznic mare, încât să hrăneşti tot satul; dacă îmbraci pe cei săraci cu haine noi, dacă faci chiar şi biserici din temelie, nu se supără atât de mult vrăjmaşul, ca atunci când dai cuiva o carte bună de citit, o carte creştinească în care să poată vedea, ca într-o oglindă, starea lui sufletească de decădere morală şi de păcătoşenie.
Un credincios l-a întrebat pe părintele Nicodim:
– Cuvioase părinte, locuiesc într-o casă moştenită de la o mătuşă de-a mea. Oare ce aş putea face eu mai bun pentru sufletul ei?
– Ca să ai mai multă nădejde pentru mântuirea ei, a răspuns bătrânul, şi să capeţi şi o pace lăuntrică, este bine ca din ce economiseşti, după putere, să cumperi cărţi creştineşti şi să le dai celor dornici drept milostenie, să le citească şi să cunoască voia lui Dumnezeu. Căci, pe lângă sfintele slujbe pentru cei răposaţi, mare folos îşi agonisesc creştinii care dau cărţi bune în dar celor ce doresc mântuirea sufletului.
Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 659
