Un preot, mergând pe stradâ, întalnește un copilaș, ca de cinci-șase ani, cu picioarele crăpate de glod, părul încâlcit în cap, zoios, nespălat, cu mâinile crăpate, și-l întreabă:
- Măi copile, de unde vii tu?
- Din iad vin!
Preotul s-a minunat de copilul acesta.
- Cum îl cheamă pe tatăl tău?
- Satana!
- Dar pe mama ta ?
- Aripa satanei!
- Dar frați și surori ai?
- Da.
- Cum îi cheamă?
- Diavoli.
Și atunci preotul a spus:
- Unde stai, copile
- Hai, că eu știu unde!
Și a mers cu preotul. Și în marginea satului îi arată o căsuță stricată, veche și o ogradă cu gardurile rupte. Preotul ia copilașul de mână și intră acolo. Aude sfădindu-se în casă tatăl cu mama sa. Bărbatul o înjura pe femeie groaznic, iar femeia îi spunea: Du-te de-aici, satano! Barbatul zicea: Tu ești aripa satanei!. Au trecut niște copii pe acolo: Treci, drace, de aici! Dar femeia striga pe urmă: Vai de mine, casa asta este iad!
Preotul a auzit de afară. Și atunci și-a dat seama de ce spune copilul că vine din iad. El nu știa cum să spună. A auzit pe mamă-sa că este iad în casa ei; că pe tatăl său îl cheamă satana și pe mamă-sa, aripa satanei, si pe frații lui ii cheama diavoli. Așa auzea grăind în casă.
Dar știți voi de ce se face casa iad? Unde nu-i post, unde nu-i rugăciune de dimineața și de seara, unde nu-i viaţă curată, unde nu merg oamenii la biserică, unde se apucă și beau de dimineață, fumează și înjură, casa aceea se face cu adevărat iad. Și diavolul vine acolo și apoi, vai de zilele care le mai trăiește omul pe pământ!
Toată ziua înjurături, toată ziua bătăi, toată ziua suferință. A intrat diavolul! Diavolul aduce ură, sfadă, mânie, iuțime, ocară, blestem, înjurături, bătăi, morți, beții, desfrâuri. Așa! Unde a intrat el, distruge. Casa o face iad!
Iar unde oamenii se scoală dimineața și se închină lui Dumnezeu și merg la lucru cu rugăciunea în minte și postesc sfintele posturi de peste an, și fac milostenie și citesc sfintele cărți, și își rabdă scârbele și necazurile cu bucurie, acolo este și binecuvântarea lui Dumnezeu și toate se rânduiesc dupa iconomia Lui pentru folosul sufletului și pentru mântuirea noastră.
Din Ne vorbește Părintele Cleopa 7, Ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2010, p. 92-94
