Actualitate

Nu trebuie să ne împotrivim gândurilor, ci să le predăm lui Dumnezeu

84

Și, prin aflarea cărării celei scurte la care a ajuns, a tăiat împrăştierea căii celei lungi. căci nu avem în toată vremea puterea să ne împotrivim tuturor gîndurilor ce se ridică împotriva noastră ca să le oprim, ci de multe ori primim de la ele o rană ce nu se vindecă multă vreme.

Pentru că ai ca potrivnici pe unii care au şase mii de ani. Şi aceasta îi face în stare să te poată răni peste măsura înţelepciunii şi înţelegerii tale. Şi, chiar de îi vei birui, întinăciunea gândurilor îşi murdăreşte cugetul şi răul lor miros rămâne multă vreme în mirosul nărilor tale. În primul rând, să te faci liber de toate acestea prin frică. Pentru că nu e alt ajutor ca Dumnezeu.

Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Filocalia X, p. 165


Articole postate de același autor
2646

Act de caritate săvârșit de Presfințitul Episcop Petru

Sîmbătă, 5 martie 2016, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, și totodată Președintele Asociației ,,Caritate și Fapte Bune” din cadrul Episcopiei noastre, îndemnat de cuvîntul Sfîntului Apostol Pavel „să facem bine către toţi şi mai vârtos către cei de o credinţă cu noi”(Gal. VI, 10), și fiind cel ce nu așteaptă pe cei săraci să vină la el ci […]