Părintele ieromonah I. mi-a povestit că la noi, la Krumitza, un monah stătea să moară, dar nu putea muri. I s-a spus: „Nu ţi-ai mărturisit păcatele şi de aceea nu poţi muri”. El a răspuns: „M-am mărturisit de două ori, dar cred că păcatele mele nu-mi sunt iertate şi aş vrea să mă spovedesc egumenului Makari”. S-a făcut după dorinţa sa: egumenul Makari a venit din mănăstire şi l-a spovedit pe schimonah şi atunci acesta s-a sfârşit în pace şi odihnă.
Părintele ieromonah I. m-a întrebat de ce s-a întâmplat aceasta şi i-am răspuns că, deşi se mărturisise, el nu credea că păcatele lui i-au fost iertate şi că trebuia chiar să fie aşa potrivit stării lui duhovniceşti, adică potrivit necredinţei lui. Noi însă trebuie să avem credinţa tare că în Biserica noastră toate au fost aşezate de Duhul Sfânt şi atunci, după credinţa lui, omul primeşte harul de la Domnul.
Din Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 221
