Nu știam să învăț pe alții până te-am întâlnit pe tine …

907

La începutul anului școlar, diriginta clasei a șasea era în fața foștilor elevi din clasa a cincea. Și-a privit copiii și a spus că se bucură să îi vadă și că îi iubește pe toți în mod egal.

Aceasta era o minciună, pentru că în una din băncile din față stătea un băiat ghemuit înt-un colț pe care ea nu-l iubea. A făcut cunoștință cu el la fel ca și cu ceilalți elevi, anul trecut. Încă de atunci ea a observat că el nu se juca cu ceilalți colegi de clasă, fiind îmbrăcat într-o haină murdară iar de la el mirosea așa de parcă niciodată nu s-a spălat. Cu timpul, atitudinea profesoarei față de acest elev devenea din ce în ce mai rea și a ajuns pînă să-și dorească să îi sublinieze cu roșu toate lucrările lui de evaluare și să-l noteze cu nota unu.

Mai târziu, directorul școlii a cerut acestei profesoare să analizeze caracteristica tuturor elevilor săi de când au început să învețe la școală și profesoara a lăsat dosarul elevului pe care nu-l iubea ultimul. Când, în sfârșit a ajuns la dosarul acestuia, și a început să studieze caracteristica lui, a rămas uimită, fără să vrea.

Profesoara care l-a învățat în clasa întâi pe acest băiat scria:

Este un copil minunat, cu zâmbet radiant. Își face temele pe acasă curat și îngrijit. E o mare placere să te afli alături de el.

Profesoara de clasa a doua scria despre el:

Este un elev excelent, pe care colegii îl apreciază, dar el are probleme în familie: mama lui este bolnavă cu o boală care nu se vindecă și viața lui acasă cred că este o luptă grea cu moartea.

Profesoara de clasa a treia a evidențiat:

Moartea mamei l-a lovit foarte mult. El se străduie din toate puterile, dar tatăl lui nu arată nici un interes față de el și viața lui  de acasă  poate să influențeze la învățătura lui în curând, dacă nu se va întreprinde nimic.

Profesoara clasei a patra a scris:

Băiatul nu e așa de deștept, nu manifestă interes către învățătură, aproape nu are prieteni și deseori adoarme la lecții.

După ce a citit caracteristicile, profesoarei îi era rușine. Ea s-a simțit și mai prost cînd la Anul Nou toți elevii i-au adus cadouri împachetate în hîrtie strălucitoare cu fundițe, iar cadoul elevului neiubit a fost învelit în hîrtie cafenie, dură. Câțiva copii au început să rîdă, când profesoara a scos din acel cadou o brățară la care nu ajungeau cîteva pietricele și un flaconaș cu parfum, care era doar o pătrime umplut. Dar, profesoara a înlăturat rîsul în clasă exclamînd: ”O, ce brățară frumoasă!”- și deschizînd flaconașul a stropit un pic de  parfum  pe încheietura mîinii.

În acea zi băiatul s-a reținut după lecții, s-a apropiat de profesoară și a spus: ”Astăzi purtați parfumul mamei mele.” Când el a plecat, ea mult timp a plâns. Din acea zi, ea a refuzat să predea doar literatura, gramatica și matematica și a început să învețe pe copii bunătatea și principiile compasiunii. După o vreme, învățând în așa fel, elevul neiubit a început să se întoarcă la viață. La sfârșitul anului școlar el s-a transformat în unul din cei mai buni elevi.

Chiar dacă profesoara continua să spună că îi iubește pe toți elevii la fel, în realitate, cel mai mult ea îl iubea pe el. Peste un an, când lucra deja cu alți copii, ea a găsit sub ușa clasei o scrisoare, în care băiatul a scris că ea este cea mai bună profesoară pe care a avut-o el în viață. Au trecut încă cinci ani înainte ca ea să primească încă o scrisoare de la fostul elev. El îi povestea că a terminat colegiul și după note ocupa locul trei din clasă și că ea continuă să fie cea mai bună profesoară din viața lui. Au trecut patru ani și profesoara a mai primit o scrisoare, în care elevul scria că, indiferent de toate greutățile pe care le întâmpină, curând termină universitatea cu cele mai bune note și a confirmat că ea încă mai este cea mai bună profesoară din viața lui. Peste încă patru ani a mai venit o scrisoare. De această dată, el scria că după absolvirea universității a hotărât să-și ridice nivelul de cunoștințe. Acum, înainte de familia lui era cuvîntul doctor. Și în această scrisoare el scria că ea este cea mai bună profesoară din viața lui.

Timpul trecea. În una din scrisorile sale, el povestea că a făcut cunoștință cu o fată și se căsătorește cu ea, că tatăl ei a murit doi ani în urmă și a întrebat dacă n-ar vrea ”cea mai bună profesoară” să ocupe la nunta lui locul unde de obicei stă mama mirelui. Profesoara a acceptat cu bucurie. La nunta elevului său și-a pus acea brățară cu pietrele lipsă și a cumpărat același parfum, care îi amintea băiatului de mama lui. Ei s-au întîlnit, s-au îmbrățișat și el a simțit mirosul cunoscut.

”Mulțumesc pentru că ați crezut în mine, mulțumesc că mi-ați permis să îmi simt necesitatea și însemnătatea mea și m-ați învățat să cred în puterile mele, că m-ați învățat să deosebesc binele de rău.”

Profesoara cu lacrimi în ochi a răspuns:

”Greșești, tu ești cel care m-ai învățat toate acestea. Eu nu știam cum să învăț pe alții până nu te-am întâlnit pe tine.”

Textul preluat de pe Facebook.com,

traducere: Alina Rotari

http://moldovacrestina.md


Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole postate de același autor
347

Cineva acolo sus te iubeşte foarte mult…

În seara aceea, acasă, gândurile mele s-au întors din nou la fratele meu bolnav. Mi-am adus aminte de Shanghai şi cum, în momente grele, alergam la catedrală, la Vlădica, ca să îi împărtăşesc durerile sau bucuria mea. „Dacă ai fi cu noi, dragă Vlădica, i-am spus în gând, dacă ţi-ai pune mâinile pe trupul lui […]