Actualitate

Nu judecați ca să nu fiți judecați!

4326

În Pateric se spune că un părinte, ce era în fața morții, era foarte senin, nu-i era frică de moarte, era luminat la față. Toți se mirau cum de era așa de liniștit și nu se întreba „ce va fi?”, „cum va fi?”.

Se știa despre el că nu era foarte ostenitor, că nu făcea nevoințe deosebite, și cineva a îndrăznit să-l întrebe: „Părinte, cum de ești așa senin în fața morții, așa de luminat? Cum se explică, căci trebuie să spunem și să recunoști că n-ai fost prea osârduitor, prea nevoitor, n-ai făcut niște lucruri extraordinare ca să zici: Doamne, pentru aceasta primește-mă și miluiește-mă”.

Și atunci el a zis: „Da, e drept, așa-i cum ziceți voi, dar să știți că eu de când m-am făcut călugăr am luat aminte la cuvântul Domnului Iisus Hristos: „Nu judecați ca să nu fiți judecați”, și acum mă duc înaintea lui Dumnezeu cu gândul acesta că n-am să fiu judecat pentru că eu nu am judecat”. Aceasta este una dintre cele mai mari nevoințe.

Extras din Arhimandritul Teofil Părăian, Pentru cealaltă vreme a vieții noastre, Editura Deisis, p. 245


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
241

Din ce moarte ne-a izbăvit Hristos?

Din ce moarte ne-a izbăvit Hristos? Aș răspunde așa: din moartea necunoașterii de Dumnezeu, care ne-a survenit tocmai din gustarea pomului cunoașterii. Așa cum m-a izbit întrebarea, ca fiind minunată, tot așa îmi vine să zic că m-a trăsnit și răspunsul: Moartea necunoașterii de Dumnezeu survenită tocmai prin gustarea pomului cunoașterii, dar mă iertați, de […]

Articole postate de același autor
8670

Scenele blasfemiatoare ale „Nașterii” cu doi bărbați sau două femei sunt semne clare despre cum ar arăta societatea dacă mișcarea homosexuală va câștiga puterea

Așa cum în urmă cu 100 de ani și ceva comuniștii, prin atentate și blasfemii, arătau direcția totalitaristă în care vor duce societatea dacă vor lua puterea, și în prezent, în fiecare zi, apar noi și noi elemente care arată totalitarismul mișcării homosexuale. Elementul nou al acestui Crăciun este dat de blasfemierea scenelor Nașterii folosite […]