Acum doi ani, într-un cimitir am cântat cu câţiva copii orfani întreaga slujbă la înmormântarea nevestei unui patron care ne dăduse nişte bani şi care după înmormântare mi-a mai dat o sumă foarte mare de bani pentru mine, nu pentru pomenire. Şi am zis: „Nu este cazul în momentul acesta”. Şi mi-a răspuns: „Părinte, ia-i pe aceştia, că mai bine ţi-i dădeam pe toţi. Pentru că din cauza patimilor acum o bag în mormânt pe nevastă”. Nu ştiu sigur ce s-a mai întâmplat cu el.
Va să zică, este risc mare, până la sacrificiul familiei. Pentru materie. Însă pentru Împărăţia Cerurilor noi nu facem, noi nu riscăm. Şi atunci, venim aici şi spunem că acest cuvânt: „Fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi decât fiii luminii” (Luca 16, 8), este un cuvânt care se potriveşte aşa de mult nouă. Pentru că de obicei când auzim: „Unui om bogat i-a rodit ţarina” sau „Era odată un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vizon”, credem că Evanghelia cu parabola nu se referă la noi, ci se referă la alţii. Dar fiecare dintre noi este mai bogat decât cineva, fiecare avem ceva în plus. Nu suntem putred de bogaţi, asta-i drept, dar suntem bogaţi, aşa că Evanghelia se referă şi la noi, la fiecare. Constatăm deci că această Evanghelie este foarte potrivită pentru noi, deoarece nu investim aproape nimic în ceva în care merită investit.
Din Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 228-229
