Vedeţi, acel om din lume a dobândit Rugăciunea lui Iisus, de îndată, din inimă, dând totul lui Dumnezeu, iar Domnul i-a dat harul fără plată. Mai cu seamă noi, monahii, aşa trebuie să lucrăm rugăciunea – dar, iată, grijile noastre, dorinţele noastre ne împiedică. Se spune în popor: „Nu-i bătrân omul de la mulţi ani, ci de la multe dorinţe”. Dorinţele noastre ne dărâmă. Iată, osteneşte-te, nu e vreo mare greutate a se ruga omul la Dumnezeu, dar trebuie să se deprindă din inimă.
Din inimă trebuie să se facă tot lucrul, atunci e Dumnezeu prezent – şi, când vă veţi fi lăsat cu totul în grija Domnului, veţi vedea cum Domnul vă va răsplăti. Dintr-o dată veţi auzi în lăuntru – rugăciunea va merge de la sine, îşi va urma cursul, şi va aduce bucurie şi pace de negrăit....
Mi-aş dori mult ca Domnul să-mi întoarcă ce mi-a dat în copilărie, să mă elibereze de griji, să mă elibereze de greutăţi – dar acum am îmbătrânit cu grijile, acum trebuie multă osârdie!
Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, p. 202
