Nu avem dreptul nici să deznădăjduim, dar nici să-l descurajăm pe aproapele

5156

Primul care a intrat în rai a fost tâlharul. Și primul care a mers în iad, a fost apostolul lui Hristos. Și modul în care s-au întâmplat toate acestea reprezintă o lecție importantă pentru noi. De atât omul nicicând nu trebuie să deznădăjduiască, dar nici să-l condamne pe altcineva. Astfel nu avem dreptul să spunem:

– Știi, fiule, de fapt, nu ești bun de nimic! Ești un om pierdut!

Nici despre noi înșine, dar nici despre alții nu avem dreptul să spunem: „Zilnic faci atât de multe păcate, că nu mai există pentru tine mântuire, nu există nici o speranță că tu te vei putea mântui”. Este un păcat, este o stare de deznădejde, o greșeală tragică, reprezentând cel mai mare păcat pe care îl poate comite omul.

Mitropolitul Athanasie de Limassol

sursa pravoslavie.ru


Articole Asemănătoare
4911

Dumnezeu niciodată n-a lăsat sufletul care nădăjduieşte într-Însul

Cel ce vrea să se facă următor lui Hristos ca să se poată numi fiu al lui Dumnezeu, născut din Duh, se cuvine, înainte de celelalte, să poarte necazurile care-i vin sau bolile trupeşti, sau ocările şi osândirile de la oameni; pe lângă acestea, şi uneltirile celor nevăzuţi, cu curaj și răbdare. Căci proba feluritelor necazuri e […]

Articole postate de același autor
5512

Cum s-a dovedit părintele Rafail a fi un Înger

După regula Sfinţilor Apostoli, preotul care a lovit un om este supus pedepsei canonice şi oprit de la sfânta slujire. S-a întâmplat în anul 1977. Pe atunci părintele Rafail era un ieromonah destul de tănăr, nu de mult hirotonit la Mănăstirea Pecerska din Pskov. Odată, într-o dimineaţă însorită de vară, având o minunată dispoziţie sufletească, […]