Toţi cei ce trăiesc pe pământ au o Maică iubitoare, plină de lumină, atotputernică. Ea este zid nebiruit, nădejdea celor deznădăjduiţi, ea este bucuria tuturor celor necăjiţi.
Şi, când suferiţi, când sunteţi chinuiţi, când vă este cu adevărat greu să trăiţi, când vă aflaţi în pragul pieirii, când vă pierdeţi nădejdea şi cădeţi în deznădejde, aduceţi-vă aminte că, în ciuda murdăriei, a necurăţiei vieţii voastre, aveţi o Maică foarte iubitoare! Şi să credeţi că, îndată ce o veţi chema, ea va veni la voi şi va veni cu ajutor, cu mângâiere, cu uşurare şi cu mântuire!
Numai s-o chemaţi, numai să-i spuneţi cu lacrimi, cu nădejde, cu credinţă: „nu avem alt ajutor, nu avem altă nădejde, decât numai pe tine, Stăpână! Tu ne ajută nouă, că întru tine nădăjduim şi întru tine ne lăudăm, căci robii tăi suntem, să nu ne ruşinăm!”. Şi să nu vă îndoiţi că ea, auzind plânsul vostru îndurerat, va veni la voi, vă va şterge lacrimile, vă va alina suferinţele şi vă va izbăvi de primejdie, de pieire, de întristarea cea rea şi de deznădejde.
Din Arhimandrit Chiril Pavlov, Lauda Maicii Domnului, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 7
